Mauro Icardi va declina o eventuală selecţie a sa pentru Cupa Mondială din Brazilia, tânărul argentinian de 21 de ani punând pe primul plan viaţa sa amoroasă.
Atacantul lui Inter Milano s-a îndrăgostit nebuneşte de Nara Wanda, o şarmantă prezenţă blondă, şi a cerut-o de nevastă, cei doi urmând să se căsătorească pe data de 7 iunie, cu 5 zile înainte de debutul Mondialelor din Brazilia. La această dată, naţionala Argentinei se va afla în plin proces de pregătire a turneului final şi chiar va juca un amical în ziua respectivă.
Mauro Icardi şi Nara Wanda sunt împreună de anul trecut, când fotbalistul i-a „furat-o” pe blondină compatriotului său Maxi Lopez.