Abdel Wassim El Whani a devenit celebru luna trecută, când a apărut un videoclip pe YouTube, în care oferea un milion de euro unei femei fără adăpost de origine română. Mai târziu a apărut un videoclip în care el cumpără mai multe telefoane iPhone 5 şi le aruncă la gunoi. Un alt film recent îl arată pe Whani oferind un Lamborghini unor tineri pe care tocmai i-a întâlnit, potrivit businessinsider.com.
Aceste videoclipuri au fost vizualizate în total de aproape 2 milioane de ori, iar Whani a devenit un fel de celebritate. Și oamenii sunt disperați să-i intre în graţii.
Povestea lui a apărut şi pe blogurile Le Monde.
Dar cine este mai exact Whani? Videoclipurile sunt produse de către compania de producție JisaMedia care susţine că Whani este „un miliardar din Qatar, care a decis să distribuie averea imensă străinilor care au nevoie”.
France 24 au făcut unele investigaţii și au vorbit cu un oficial qatarez care spune că nu recunoaște numele sau faţa lui Whani. Una dintre bănuieli este că totul nu este decât o farsă pentru publicitate.