Circulaţia rutieră a fost oprită timp de aproape patru ore pe DN 22, între localităţile Baia şi Mihai Viteazu, din judeţul Tulcea, din cauza unui accident în care a fost implicată o cisternă. Maşina era încărcată cu substanţe chimice, iar, în urma accidentului, rezervorul său s-a spart.
Adrian Creangă, inspector la Centrul Infotrafic, a declarat la România TV că respectiva cisternă era încărcată cu azotat de amoniu.
„Şoferul autotrenului, care este încărcat cu circa 6,8 tone de nitrat de amoniu tehnic, a pierdut controlul volanului, iar camionul s-a răsturnat în afara şoselei. În urma accidentului rezervorul camionului s-a spart, iar din cauza riscului ridicat de explozie poliţiştii rutieri au luat decizia de a opri traficul pe DN 22, între localităţile Baia şi Mihai Viteazul„, a a declarat şi purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Tulcea, Daniela Condrea, citat de Mediafax.
Irina Lazăr, de la IPG Tulcea, a declarat că accidentul a fost semnalat la ora 08.30, printr-un apel la numărul 112. În cabina cisternei se aflau două persoane, iar şoferul a fost transportat la spital.
Primele cauze ale accidentului au fost puse pe seama vitezei excesive cu care şoferul conducea cisterna.