Este pentru prima oară când o preadolescentă din oraşul columbian Manaure a ajuns la medic în chinurile facerii. Sângera şi plângea de durere, iar medicii au decis să îi facă cezariană, pentru a evita eventualele riscuri atât pentru mamă, cât şi pentru copil, relatează Daily Mail în ediţia online.
Fetiţa a născut o fetiţă sănătoasă, de 2,26 kilograme şi amândouă se simt bine. Tânăra mămică a refuzat însă să-şi hrănească fiica la sân, iar amândouă se află în unitatea de nou-născuţi a spitalului al cărui nume nu a fost dezvăluit încă.
Chiar dacă poliţia columbiană ar trebui să îl ia la întrebări pe tatăl copilului, pentru că a făcut sex cu o minoră, Constituţia Columbiei garantează tribului Wayuu o oarecare autonomie legislativă în acest sens, potrivit „moştenirii culturale” a acestei entităţi columbiene în care sunt permise asemenea naşteri la vârste fragede ale mamei.
Nici numele şi identitatea tatălui nu au fost dezvăluite, dar presa a aflat din unele surse că acesta ar putea avea fie 15 ani, fie 30 de ani.