E.ON Moldova a oprit alimentarea cu energie electrică a tuturor consumatorilor din comuna vasluiană Ibăneşti ale căror facturi sunt plătite de către primărie, după ce autoritatea locală nu a mai reuşit să-şi achite consumul de curent.
În aceste condiţii, a fost întreruptă funcţionarea sistemului centralizat de alimentare cu apă din localitatea Mânzaţi, de care beneficiau cei 560 de locuitori ai satului. Totodată, nu mai funcţionează iluminatul public în niciuna din cele trei localităţi ale comunei, respectiv Ibăneşti, Puţul Olarului şi Mânzaţi, iar sediul primăriei a fost deconectat de la reţeaua de alimentare cu energie electrică.
Autorităţile locale din Ibăneşti spun că s-a ajuns în această situaţie din cauza imposibilităţii achitării facturilor către E.ON Moldova, valoarea totală a datoriilor ridicându-se la peste 40.000 de lei.
„Din păcate, nu avem bani să plătim facturile la curent. Populaţia nu vine să-şi achite impozitele, Consiliul Judeţean spune că nu are cu ce să ne ajute, iar la guvern cică nu sunt resurse financiare. Aşa că am rămas cu facturi neplătite la E.ON încă de anul trecut. De vreo două luni nu le-am dat niciun ban, aşa că ne-au deconectat. Dacă aş juca la loto şi aş câştiga, zău că aş plăti din acei bani facturile. Până atunci, nu văd ce soluţii ar fi”, a declarat, joi, primarul comunei Ibăneşti, Benone Pletea.
Pentru a nu întrerupe activitatea primăriei, edilul a găsit o soluţie de avarie, trăgând un cablu electric de la un vecin din zonă de unde primeşte energie electrică.