Diana Tănase, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava, a fost admisă la Imperial College of London, universitate poziţionată pe locul al II-lea în lume, la egalitate cu Universitatea Cambridge. Fata a aplicat la cinci instituţii de învăţământ superior din Anglia: Universităţile Oxford, Imperial College din Londra, Manchester, Durham şi Edinburgh, firesc, la specializarea chimie.
„Imperial e cea mai bună opţiune pentru mine, îmi place foarte mult atmosfera plină de energie şi efervescenţă de la Imperial. Îmi place Londra”, a mărturisit entuziasmată Diana, potrivit monitorulsv.ro.
Faptul că Diana îşi va continua studiile academice în străinătate, în peisajul internațional, este un motiv de mândrie şi pentru profesorii şi reprezentanţii unităţii de învăţământ în cadrul căreia studiază. De altfel, tânăra nu are decât cuvinte de laudă şi recunoştinţă pentru colectivul de profesori ai colegiului „Petru Rareş”, de la care spune că a primit sprijin permanent şi necondiţonat.
Pictura şi bijuteriile handmade
Dincolo de chimie, de pregătirea pentru examenul de bacalaureat şi de celelalte materii şcolare, Diana este preocupată de pictura pe sticlă şi de confecţionarea bijuteriilor handmade, din fimo, bijuterii ce se disting prin unicitate, bun gust şi naturaleţe.
„Mai ales în primii doi ani de liceu, când am dispus de mai mult timp, am pictat foarte mult pe sticlă. În general realizam flori sub forma unui vitraliu. Ulterior a venit curentul bijuteriilor din fimo pe care l-am îmbrăţişat alături de alte colege”, a declarat Diana, care, nu în ultimul rând, ne-a mai mărturisit că îi place să schieze, iubeşte concertele şi, mai ales, pe rockerii de la Rolling Stones.