O familie din Bacău trăieşte pe peronul gării, după ce mama femeii a vândut casa

Lăsaţi pe drumuri de propria mamă. Este drama unei familii din Bacău care de câteva luni locuieşte pe peronul gării împreună cu copilul lor de numai 10 luni. Au ajuns în această situaţie după ce casa în care locuiau a fost vândută chiar de soacra bărbatului, care e plecată în Italia.
Romania TV
10 mai 2012, 08:37
O familie din Bacău trăieşte pe peronul gării, după ce mama femeii a vândut casa

După ce bunica copilului de 10 luni a venit din Italia, a vândut casa şi a plecat înapoi.

„De trei ani jumătate m-am luat cu fata asta şi am ramas la ea şi am făcut un copil. Mama ei a fost plecată afară, în Italia şi acum a venit mamaia acasă, a fost spartă casa de acolo şi mamaia a vândut casa şi acum am rămas pe drumuri”, a spus bărbatul.

Traăiesc din mila oamenilor. Pentru a face baie copilului, merg la un cămin, unde este baie la comun. Se descurcă greu, dar dragostea pentru copil le dă puteri şi îi ţine uniţi.

„Mai iau alocaţia, mă mai duc eu şi muncesc pe la femeile de la magazin, la blocuri, se mai duce şi el, ca să luăm mâncare sau lapte. Luăm lapte că copilul plânge, nu noi, rezistăm”, a spus şi femeia.

În ciuda greutăţilor cei doi nici nu se gândesc să renunţe la copil.

Solicitată de reporterul România TV, o fundaţie a spus că va încerca să găsească o soluţie pentru această familie.

DailyBusiness
Călin Donca îi învață pe români cum să facă bani în 2025: „Eu puteam să fiu mult mai bogat decât sunt”
Spynews
Mucenicii Dubai sunt la mare căutare. Câți bani sunt dispuși românii să scoată din buzunar pentru cel mai căutat desert al momentului
Bzi.ro
Cu cine se iubește Cătălin Botezatu: L-a însoțit pe designer la un eveniment monden
Fanatik.ro
Programul Rabla 2025. Anunț important pentru toți românii, mașinile care nu mai pot fi cumpărate cu bani de la stat
Capital.ro
Mașinile care nu mai pot fi revândute. Lovitură pentru proprietari: Riscul va exista întotdeauna
Playtech.ro
Mama Geta nu a mai putut să se abțină. Ce a putut să spună când a văzut-o pe fiica lui Culiță: „Atât am de zis”
DailyBusiness
Pensionarii sunt obligați să returneze banii! Au primit pensii mai mari din greșeală
Adevarul
Volodimir Zelenski, umil după întreruperea aprovizionării cu arme: „Suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump”
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Miruna de la Mireasa și-a emoționat fanii cu o imagine cu fiica ei! Cum și-a surprins fosta concurentă bebelușul | FOTO
Spynews
Carmen Șerban, adevărul despre "fiica secretă". Artista spulberă zvonurile conform cărora ar avea un copil
Evz.ro
Prețurile la alimente vor exploda înainte de Paște. „Este cumva o creștere nenaturală”
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Bani în plus pentru pensionari de la 1 aprilie 2025: Cine sunt seniorii care urmează să primească 250 de lei pe lună după Mica Recalculare
Cancan.ro
Andreea, o mămică de 25 de ani din Bacău, și-a pus capăt zilelor 😢 Ce a scris în biletul de ADIO 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Cine îi trage sforile lui Călin Georgescu. România nu mai poate ignora: În văzul tuturor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
"Cristi, stai! Nu mai urla! Nu are rost" - Înregistrarea completă a apelurilor la 112 făcute de Patrizia, românca luată de
Crin Antonescu își exprima temerile cu privire la alegerile prezidențiale
MediaFlux
"Zelenski e toxic, otravește tot". Declarații șoc de la un fost premier al României
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă