Cei doi băieţi din India au rămas paralizaţi la doi ani după ce s-au născut. Părinţii abia au bani pentru mâncare. Banii pentru tratament i-au cheltuit deja.
„Când îl tratam pe cel mare, mezinul s-a îmbolnăvit şi a paralizat. Acum eu ce fac? Cum fac rost de bani pentru medicamente? Eu abia câştig bani să-mi hrănesc familia”, a declarat tatăl copilului, Ganesh.
Copiii primesc lapte în fiecare zi, şi, când au noroc, câte un biscuit.
Disperaţi oamenii au cerut ajutorul autorităţilor, dar când au văzut că nu au nici un răspuns au cerut permisiunea de a-şi eutanasia copiii.
„Le-am scris autorităţilor şi le-am cerut fie să ne ajute financiar, fie să ne lase să-i eutanasiem. Nu mai putem să-i vedem cum suferă”, a povestit şi mama copiilor, Ramila.
Ramila lucra pământul familiei, dar este acum forţată să stea acasă pentru că cei doi şi-au vândut pământurile pentru a plăti tratamentul copiilor, care nu a dat însă rezultate.
„Cuplul a dus copiii la tratament în Ahmedabad şi Udaipur, dar din păcate tratamentul nu a dat rezultate”, a declarat Mandatta Singh, vicepreşedinte al departamentului de asistenţă socială.
Cazul celor doi a ajuns în atenţia mass-media, iar în urma publicităţii oficialii indieni au decis să deschidă o anchetă. Asistenţii sociali vor decide modul în care vor ajuta familia de acum înainte. Cât despre eutanasiere, oficialii nici nu vor să audă.