O femeie în vârstă de 64 de ani a fost găsită moartă în râul Dâmbovița. S-a întâmplat miercuri, în jurul orei 11.
”La data de 10 ianuarie 2024, în jurul orei 11.00, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 11 Poliție au fost sesizați, prin sistem 112, cu privire la faptul că, în râul Dâmbovița, se află o persoană, posibil înecată.
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul subunității, precum și scafandri SMURD, care au procedat la extragerea persoanei în cauză, o femeie în vârstă de 64 de ani.
În urma procedurilor specifice efectuate de echipajul de prim-ajutor, persoana a fost declarată decedată”, a transmis Poliția Capitalei.
Cazul a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împreună cu Serviciul Omoruri – DGPMB, în vederea continuării cercetărilor și stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Citește și: Mamă și fiu găsiți morți în casă. Băiatul a decedat de câteva zile, iar femeia s-ar fi sinucis
De asemenea, trupul neînsuflețit urmează a fi transportat la Institutul Național de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei.
”Din cercetările efectuate de către polițiști, s-a stabilit că, în cursul zilei de 9 ianuarie 2024, a fost sesizată dispariția unei femei, în vârstă de 64 de ani, de către familie.
Femeia a plecat de la adresa de domiciliu, din Sectorul 3, la data de 9 ianuarie 2024, în jurul orei 11.30 și nu a mai revenit.
Imediat după sesizarea depusă privind dispariția persoanei, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sector 3 au fost demarat procedurile de depistare a femeii.
După efectuarea activităților specifice, se va stabili cu exactitate dacă persoana găsită în lac, este aceeași persoană, despre care am fost sesizați și care face obiectul cazului de dispariție, înregistrat la Serviciul de Investigații Criminale Sector 3”, a mai transmis Poliția Capitalei.