O femeie a fost executată într-o închisoare din Georgia, pentru prima oară după 70 de ani

Statul american Georgia a executat-o miercuri pe singura femeie aflată pe culoarele morții în închisorile sale, acesta fiind prima dată în ultimii 70 de ani când o sentință capitală este dusă la executare împotriva unei femei în acest stat.
Romania TV
30 sept. 2015, 07:10
O femeie a fost executată într-o închisoare din Georgia, pentru prima oară după 70 de ani

Kelly Gissendaner, în vârstă de 47 de ani, a murit prin injecție letală, într-o închisoare din Jackson, statul Georgia, după ce fusese condamnată la pedeapsa capitală pentru punerea la cale a asasinării soțului ei, în 1997.

Papa Francisc, care a încheiat duminică o vizită de șase zile în SUA și este un oponent deschis al pedepsei capitale, le ceruse autorităților americane să comute sentința femeii.

Comisia pentru grațieri și eliberări pe cauțiune din Georgia s-a întrunit marți pentru a decide dacă își menține refuzul anterior de a comuta sentința capitală la închisoare pe viață. Membrii comisiei nu au fost mișcați de ultimul apel la clemență al condamnatei, care invocase în favoarea sa purtarea exemplară în detenție și remușcările față de fapta comisă.

Curtea Supremă a SUA a respins marți cererea de ultim moment a avocaților lui Kelly Gissendaner de amânare a execuției.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Primele imagini cu Papa Francisc în sicriu! Ce ritualuri urmează în Vatican | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca, petrecere în costum de baie de Paște! Imagini inedite cu vedeta PRO TV în vacanța din Grecia
Fanatik.ro
Florile pe care e bine să le plantezi în luna mai. Înfloresc în mijlocul verii, iar grădina ta va fi superbă
Capital.ro
Pact secret cu Băsescu și Udrea. Românii sunt în stare de șoc acum: Înțelegere ocultă
Playtech.ro
Primeşti gratis cupon de 50 de lei de la Lidl dacă reciclezi la ei! Până când ţine promoţia
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
După cât timp devii bucureștean? Dezbaterea care s-a viralizat chiar de Paște. „Există doar moldoveni și olteni cu vechime”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Chef Richard Abou Zaki de la Chefi la cuțite, alături de Mădălina Ghenea, la Roma. Ce pun la cale cei doi: “Abia aștept…” | FOTO
Spynews
Elena Viscu se căsătorește din nou?! Fosta soție a lui CRBL, moment emoționant la o nuntă! | VIDEO
Evz.ro
Noroc cu mortul. A dat lovitura la loto cu cifre lăsate moștenire
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
O turistă a murit dupa ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe Clisura Dunării
Cancan.ro
Ce pensie primește un român în 2025, dacă a lucrat doar 15 ani cu carte de muncă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se declară la ANAF. Obligație pentru fiecare individ în parte. Nimeni nu scapă de Fisc
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Adevărul despre moartea Papei Francisc! Breaking news
Horoscop special Alina Bădic. Finalul lunii aprilie aduce surprize total neașteptate, dar și provocări. Zodiile care dau lovitura
MediaFlux
Motivul șocant pentru care Vladimir Putin merge mereu cu mâna dreapta lipită de corp
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Pensiile, întârziate în luna mai. Ce trebuie să știe seniorii despre veniturile de luna aceasta