O femeie a murit, duminică dimineaţă, în Bucureşti, după ce a fost lovită în plin de o maşină în timp ce aştepta autobuzul în staţie. Accidentul a avut loc la intersecţia străzii Braşov cu strada Prelungirea Ghencea.
Şoferul circula cu viteză şi a pierdut controlul autovehiculului, intrând pe trotuar, unde a lovit-o pe femeie. Victima a decedat din cauza leziunilor suferite, iar conducătorul autovehiculului a fugit de la locul faptei. Poliţiştii au deschis o anchetă şi încearcă să-l identifice pe bărbat.