O femeie a murit la Spitalul de Arşi după ce i s-a făcut transfuzie de sânge cu grupa greşită. Reacţia spitalului

O femeie a murit la Spitalul de Arși din București, după ce grupa de sânge i-a fost determinată incorect și i-a fost administrată altă grupă decât cea pe care o avea, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății, Laurențiu Colintineanu. Reprezentanţii spitalului afirmă că nu transfuzia ar fi fost cauza decesului.
Iulian Tudor
13 iul. 2016, 08:53
O femeie a murit la Spitalul de Arşi după ce i s-a făcut transfuzie de sânge cu grupa greşită. Reacţia spitalului

UPDATE Colegiul Medicilor din Municipiul București (CMMB) precizează că nu a fost sesizat în legătură cu cazul de la Spitalul de Arși, unde o femeie a decedat la șapte zile după ce grupa de sânge i-a fost determinată incorect și i-a fost administrată altă grupă decât cea pe care o avea, până pe data de 12 iulie.

„Referitor la declanșarea procedurilor disciplinare față de cazul de la Spitalul de Arși precizăm că anterior datei de 12 iulie instituția noastră nu a fost sesizată cu privire la cauza respectivă”, susțin reprezentanții CMMB, potrivit unui comunicat transmis presei.

Potrivit sursei citate, singura sesizare oficială legată de acest caz a fost transmisă Colegiului Medicilor din Municipiul București de Colegiul Medicilor din România în data de 12 iulie și a fost conexată la autosesizarea CMMB.

Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Gheorghe Borcean, a declarat că CMR fost înştiinţat de Direcţia de Sănătate Publică a Muncipiului Bucuerşti despre această situaţie. „Cu celeritate, CMR a trimis întâmpinarea de la DSP la Colegiul Medicilor Bucureşti, care va avea în dezbatere acest dosar”.

Borcean a mai spus că în analiza sesizării de la Colegiul Medicilor se va solicita, conform procedurilor, o expertiză medicală, atât din punt de vedere medical, al hematologiei transfuzionale, cât şi din punct de vedre managerial, al modului îna care s-a gestionat transfuzia în spital.

UPDATE Medicul Adrian Stănculea, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Arși, a afirmat, miercuri, că accidentul transfuzional produs în cazul unei femei mușcate de câine nu a fost cauza decesului acesteia, în condițiile în care pacienta avea o leziune gravă.

„Este vorba de o pacientă care a venit în Urgență în garda dinspre 13 spre 14 iunie. O leziune extrem de severă: mușcată de câine la nivelul antebrațului, cu ambele oase rupte, mâna atârna într-un lambou de carne. A fost internată, s-a intervenit de urgență în sală, s-a reintervenit pentru hemostază. Pacientă cu șoc hemoragic și stare generală destul de gravă. A fost nevoie de administrarea unor produși de sânge, în speță masă eritrocitară. Atunci, în noaptea aceea, s-au întâmplat niște vicii de procedură și pacienta a primit un grup de sânge pe care nu trebuia să îl primească. Evenimentul a fost descoperit, s-au luat toate măsurile necesare. Pacienta a mai fost la noi în spital șapte zile, i s-au făcut ședințe de dializă. A decedat, cam la șapte zile distanță, dar, după părerea mea de medic, nu legat de accidentul transfuzional — după cum a apărut pe la dumneavoastră că a fost ucisă dintr-un accident transfuzional. Sigur că da, la starea ei generală gravă, un accident transfuzional, a cărui unică manifestare a fost insuficiența renală acută, nu i-a fost benefic, dar nu asta a fost cauza decesului”, a declarat Adrian Stănculea, citat de Agerpres.

Medicul a menționat că acest caz a fost raportat la DSP și la Centrul de Transfuzii, conform legislației, iar comisiile de disciplină încă își desfășoară activitatea. Stănculea a precizat că raportarea la DSP a avut loc după vacanța de Rusalii, adică la aproximativ o săptămână după deces, dar a subliniat că această raportare s-a făcut la decizia spitalului.

„Încercăm să lămurim și noi local, să vedem exact unde anume a intervenit incidentul. Sunt o grămadă de supoziții, lumea dă declarații și local, la nivelul spitalului”, a menționat Stănculea.

Purtătorul de cuvânt a adăugat că, în cazul în care transfuzia greșită ar fi fost cauza decesului, atunci acesta ar fi survenit imediat, nu la șase zile distanță.

„Eu, ca și accident post-transfuzional, pot să vă spun că la momentul acela pacienta avusese trei ședințe de dializă, era fără birilubină crescută, fără retenție azotată”, a explicat el.

Medicul a atras atenția asupra faptului că analizele biochimice se normalizaseră, chiar dacă fluxul urinar nu se reluase.

„Fluxul urinar nu se reluase — dacă lucrurile ar fi mers normal și nu ar mai fi avut și altă boală de bază și 79 de ani și o leziune, după părerea mea, gravă — poate că ar mai fi necesitat și alte ședințe de dializă, poate și-ar fi reluat fluxul urinar, poate ar fi rămas dializată cronic. E greu de zis cum evoluează”, a spus Stănculea.

Purtătorul de cuvânt a precizat că în spital a funcționat un punct de transfuzii până în 2015, dar că acesta, potrivit legii, trebuia autorizat ca unitate de transfuzie sangvină. El a menționat că această unitate este în proces de autorizare.

„Au venit într-un control cei de la UTS, au făcut niște recomandări: ce anume ar mai trebui legat de spații. Mai puțin de aparatură, dar și de aparatură”, a menționat Stănculea.

 

„Incidentul a fost în data de 13 iunie și a fost raportat în 27 iunie. Este vorba despre o femeie în vârstă. În urma transfuziei femeia a intrat în șoc postransfuzional”, a spus purtătorul de cuvânt, potrivit Agerpres.

Colintineanu a precizat că MS a dispus Inspecției Sanitare efectuarea unui control, în urma verificărilor fiind suspendată activitatea unității de transfuzii a spitalului.

„Am dispus controale Inspecției Sanitare, am tras concluzii și am suspendat activitatea unității de transfuzii. În acest moment, dacă un pacient are nevoie de transfuzie trebuie să se ia legătura cu Centrul de transfuzii București pentru ca specialiștii acestuia să vină să le facă testele de grupă și să le livreze sângele numai pentru acel pacient. Activitatea unității de transfuzii de la Spitalul de Arși a fost suspendată din cauză că aceasta funcționa fără autorizare. Controlul a avut loc pe 1 iulie. Pe data de 8 iulie s-a suspendat activitatea”, a explicat purtătorul de cuvânt.

Cum poţi să DONEZI SÂNGE şi cum te pregăteşti pentru această procedură

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Ce se întâmplă, de fapt, după hotărârea Curţii de Apel Ploieşti. Este decizia care aruncă alegerile în aer. ”Nu prea se mai pot organiza”
Capital.ro
Turul 2 înapoi? Verdict dat de Augustin Zegrean: Spaima este ca nu cumva CCR să...
Playtech.ro
Singurul cuvânt care apare pe mormântul Papei Francisc. Ce înseamnă și de ce l-a ales
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Rusia amenință Europa cu folosirea armelor nucleare dacă se confruntă cu acțiuni considerate neprietenoase
wowbiz.ro
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce mesaj i-a transmis?: „Îmi este frică, nu poți să faci chestia asta singur. Vreau să...”
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Primul oraș din România cu autobuze fără șofer
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Vești proaste! Pensiile vor fi livrate mai târziu în luna mai
Cancan.ro
Suhaib Meshah a fost declarat MORT! Fostul iubit al Danielei Crudu e dispărut de 3 ani și acum…
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Cea mai mare actriță pe care România a pierdut-o. Toți românii o păstrează în amintire: Ne pleacă oameni dragi..
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Ziua de Vineri aduce ghinioane pentru 3 zodii. Racul trece prin clipe grele. Ce se întâmplă până la finalul zilei de azi
MediaFlux
Român reținut în Rusia pentru spionaj. Ce ar fi făcut tânărul de 23 de ani pentru Ucraina | VIDEO
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
E la mare modă: planta zen care te liniștește… până-ți crapă ficatul