Misiunea pompierilor nu a fost deloc uşoară. Aceştia au fost nevoiţi să intervină cu autospeciale de lucru la înălţime, au demontat geamurile de la balconul femeii şi astfel au reuşit să o scoată.
„După aducerea la sol în siguranţă a femeii în vârstă de 34 ani, pompierii militari au transportat-o la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean, cu autospeciala de transport personal şi victime multiple din dotarea inspectoratului, aceasta fiind asistată medical, până la spital, de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean”, a declarat luni Camelia Roşca, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, potrivit ebihoreanul.ro.
Din cauza greutăţii sale, femeia suferă de multiple afecţiuni pulmonare şi cardiace. „Starea pacientei este mai bună, dar a rămas internată la Terapie Intensivă”, a precizat directorul Spitalului Judeţean, dr. Gheorghe Carp.
Citeşte şi