O femeie în vârstă, din SUA, a fost bătută crunt de un curier Amazon, după ce aceasta a reproșat faptul că pachetul așteptat a ajuns cu întârziere. Agresoarea, pe nume Itzel Ramirez, în vârstă de 21 de ani, nu mai lucrează la compania multinațională după ce incidentul a fost raportat.
Administratorul complexului, Doug Smith, care a fost martor la întregul accident, a declarat că victima primise o alertă conform căreia pachetul se afla în holul clădirii, însă atunci când a coborât coletul nu se afla în locul indicat. Bătrâna care aștepta livrarea a sunat curierul de două ori și de fiecare dată i s-a spus că pachetul urma să fie livrat în 15 minute.
Într-un sfârșit femeia curier s-a prezentat la locație cu pachetul, însă clienta i-a reproșat că livrarea a întârziat. Astfel a izbucnit conflictul dintre cele două.
Potrivit administratorului, femeile și-au aruncat injurii de natură rasială, iar curierul Itzel Ramirez a început să o lovească pe clientă cu pumnii în zona capului. Victima s-a ales cu plăgi multiple și cu nasul rupt. Agresoarea a declarat că a recurs la violență în legitimă apărare.
Itzel Ramirez, femeia curier, care și-a agresat clienta, se află în custodia Poliției, iar cauţiunea se ridică la 100.000 de dolari. Ramirez e acuzată de abuz asupra persoanelor vârstnice și de vătămări corporale grave.
Compania Amazon a dat un comunicat, în care anunță că agresoarea nu mai lucrează în cadrul instituției, relatează Daily Mirror.
‘Acest lucru nu reflectă standardele înalte pe care le avem pentru șoferii care livrează pachetele noastre. Luăm aceste probleme în serios și această persoană nu mai livrează pachete pentru Amazon.”, se arată în comunicat.