Accidentul a avut loc cu puţin timp înainte de miezul nopţii pe Calea Văcăreşti din Capitală. Cele două maşini se deplasau pe aceaşi bandă. Într-o intersecţie, şofer autoturismului din faţă a virat brusc spre stânga, moment în care a fost lovit de maşina din spate. În urma impactului, maşina a ricoşat în refugiul pietonal şi s-a rostogolit de câteva ori.
„Şoferul din maşina din faţă a pus frână brusc şi eu am intrat în spatele lui, iar când l-am lovit, a intrat în refugiul pietonal şi s-a răsturnat”, a declarat şoferul din maşina din spate.
Şoferul maşinii răsturnate a mai avut un accident şi săptămâna trecută. „M-am trezit rostogolindu-mă şi zburând peste refugiu. Eram în maşină cu viitorea mea soţie. Şoferul din spate m-a lovit în fundul maşinii. Am mai avut un accident acum o săptămână”, a spus şoferul care a provocat accidentul.
Logodnica acestuia, care se afla pe locul din dreapta, a avut nevoie de îngrijiri medicale şi a fost transportată de urgenţă la spital.
Poliţiştii au deschis o anchetă şi urmează să stabilescă împrejurările în care a avut loc accidentul.