Femeia a fost oprită joi noapte pentru un control, în zona Păcurari din Iaşi, în timp ce se afla la volanul unui autoturism Audi. Poliţiştii au observat că mirosea puternic a alcool, aşa că au încercat să o testeze cu etilotestul. Doamna profesor era într-o stare de ebrietate atât de avansată încât nu a reuşit să sufle în etilotest, dar a fost cooperantă şi a acceptat să-i fie prelevate probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
În cadrul universităţii, Liliana Vornicu Albu este un cadru didactic devotat și respectat, conform colegilor acesteia.
„Polițiștii din cadrul Secției nr. 2 Poliție Iași au oprit, pentru control, pe raza municipiului Iași, un autoturism condus de o femeie, de 57 de ani, din municipiul Iași. Aceasta emana halenă alcoolică, însă nu a putut fi testată cu aparatul alcooltest. Femeia a fost condusă la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 29 ianuarie, femeia a fost reținută de polițiști, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, fiind introdusă în Arestul I.P.J. Iași. Aceasta urmează să fie prezentată, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași. Cercetările continuă”, au precizat reprezentanții IPJ Iași.