Amanda Davey, 40 de ani, este patroana unui salon de înfrumuseţare din Merseyside, Marea Britanie. Aceasta a acceptat provocarea Ice Bucket, însă la scurt timp a ajuns în stare gravă la spital.
Cea care i-a turnat apă cu gheaţă în cap englezoaicei a fost chiar mama sa. După ce a suportat cu stoicism să fie udată din cap până în picioare cu apă rece, femeia a luat-o la fugă în casă. Pe hol, aceasta a alunecat pe podea şi a căzut în cap, rămânând inconştientă.
După ce şi-a revenit din şoc, Amanda cu greu putea să lege două cuvinte, motiv pentru care familia îngrijorată a transportat-o imediat la spital. Medicii care au examinat-o i-au spus pacientei că a fost extrem de norocoasă pentru că nu şi-a rupt gâtul în timpul căzăturii.
Doctorii de la clinica din Merseyside au precizat că de când a luat amploare isteria Ice Bucket Challenge, mai multe persoane au ajuns la spital după ce s-au accidentat în timpul experimentului.
Citeşte şi: ICE BUCKET CHALLENGE. O actriţă celebră a acceptat provocarea COMPLET GOALĂ VIDEO