Potrivit cercetărilor făcute de poliţiştii vasluieni, cei doi adolescenţi, unul elev în clasa a XII-a la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” şi celălalt elev în clasa a X-a la Liceul „Cuza Vodă” Huşi, au tâlhărit o femeie de 53 de ani, căreia i-au luat 470 de lei, un telefon mobil şi alte obiecte personale, scrie Mediafax.
Cei doi elevi, în vârstă de 18 şi 16 ani, au urmărit-o pe femeie pe o stradă din municipiul Huşi, unde iluminatul public era oprit, iar la un moment dat unul dintre ei i-a smuls poşeta din mână.
Ulterior, cei doi au fugit în direcţii diferite, iar femeia a sunat la numărul de urgenţă 112, sesizând că a fost tâlhărită.
„În urma cercetărilor desfăşurate în acest caz, poliţiştii i-au identificat pe cei doi suspecţi. De altfel, în timpul percheziţiilor domiciliare la locuinţele celor doi tineri au fost găsite telefonul mobil şi alte obiecte personale sustrase din poşeta victimei, valoarea totală a prejudiciului ridicându-se la 1.070 lei”, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Mihaela Ştraub.
Reţinuţi iniţial de poliţişti, cei doi adolescenţi au fost prezentaţi magistraţilor Judecătoriei Huşi, instanţa luând decizia ca elevii să fie cercetaţi în libertate. Anchetatorii au făcut însă recurs la Tribunalul Vaslui, magistraţii dispunând măsura arestării preventive pentru 19 zile a adolescentului de 16 ani pentru tâlhărie, şi arestarea preventivă, pentru 29 de zile, a adolescentul de 18 ani, pentru complicitatea la tâlhărie.
Citeşte şi O bătrână din Piteşti, tâlhărită pentru 7 lei şi două pâini