O firmă din Bulgaria ar putea construi şapte microhidrocentrale pe râul Someş

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a anunţat, miercuri, că o firmă din Bulgaria ar putea construi în parteneriat public - privat şapte microhidrocentrale pe râul Someş, proiectul fiind estimat la 220 de milioane de euro.
Romania TV
08 aug. 2012, 14:36
O firmă din Bulgaria ar putea construi şapte microhidrocentrale pe râul Someş

Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de Horea Uioreanu, construcţia microhidrocentralelor se va derula pe parcursul a trei ani, proiectul urmând să înceapă în cursul anului 2013.

„Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a făcut o vizită de lucru în Bulgaria, la sediul firmei PVB Power Bulgaria AD, o companie cu acţionariat italian care urmăreşte dezvoltarea energiei din resurse regenerabile prin valorificarea potenţialului hidroenergetic al râurilor de pe teritoriul Europei. În cadrul vizitei s-a discutat despre posibilitatea unui parteneriat public-privat care s-ar putea concretiza prin realizarea unui număr de şapte microhidrocentrale pe râul Someş, dintre care una şi pe teritoriul judeţului Cluj, în comuna Vad. Valoarea totală a proiectului «Someş River» este de peste 220 de milioane de euro. Construcţia microhidrocentralelor se va derula pe parcursul a trei ani, aceasta debutând în cursul anului 2013″, se arată în documentul citat.

Uioreanu a spus că potenţialul hidroenergetic al judeţului Cluj este extrem de ridicat şi ar putea contribui la dezvoltare economică accelerată a judeţului.

„Proiectul «Someş River» vine în întâmpinarea locuitorilor judeţului, aceştia putând beneficia atât de o energie mai ieftină, cât şi de o agricultură locală performantă, care nu va mai avea de suferit pe timp de secetă”, a subliniat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.

În cadrul discuţiilor s-a discutat şi posibilitatea construirii unei microhidrocentrale şi în municipiul Dej.

Din delegaţia CJ Cluj care a efectuat săptămâna trecută vizita la firma din Bulgaria au mai făcut parte primarul municipiului Dej şi primarul comunei Vad, precum şi reprezentanţi ai primăriilor din zona Someş, din judeţul Sălaj.

DailyBusiness
Stenograme explozive din dosarul lui Călin Georgescu. ”Câștig sigur. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”
Spynews
Top 3 zodii cu cel mai bun suflet! Trebuie să le ai în jurul tău în 2025
Bzi.ro
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Alex Velea: „Au nenorocit-o psihic pe Antonia!“
Fanatik.ro
Comuna în care oamenii primesc vouchere de 1.000 de lei dacă reciclează PET-uri. Ce pot cumpăra cu banii primiți
Capital.ro
A murit cel mai mare actor. A fost o legendă, unul dintre cei mai buni actori ai tuturor timpurilor
Playtech.ro
Angajații de la stat care vor da teste scrise pentru a-și păstra jobul. Vor fi evaluați anual
DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Adevarul
De ce avem cele mai mari rate din UE. Capcanele în care cad românii când se împrumută la bănci ANALIZĂ
wowbiz.ro
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea doar 35 de ani
Spynews
Cheeseburger cu bacon și maioneză de casă, după rețeta lui chef Horia Manea. Preparatul pe care trebuie să-l încerci
Spynews
Ce program are Irina Fodor la Asia Express. Răzvan Fodor, detalii importante despre competiție: „Când o sun, e deja în cursă”
Evz.ro
Veste mare pentru români. Scapă de stresul unor facturi
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
kanald.ro
Gene Hackman a murit! A fost găsit fără viață alături de soția sa, Betsy Arakawa, și de câinele lor
Cancan.ro
Tavi Colen și Emma de la ZU s-au căsătorit civil în mare SECRET, după 16 ani de relație!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A venit verdictul pentru Călin Georgescu. Atentat contra siguranței naționale
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Iubita fotbalistului, pusă pe site-urile de escorte. A avut relații doar cu milionari celebri
stirilekanald.ro
„Asta își dorește și fiica ta” Igor Cuciuc, decizie radicală la doar 3 luni de la moartea unicului său copil! Nimeni nu credea că va face asta atât de repede
Nicușor Dan critică justiția română după plecarea fraților Tate
MediaFlux
Cresc impozitele pentru locuințe! Cât vom plăti
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este milionarul român de la care Călin Georgescu a cerut 20-35 milioane de dolari și legătura cu Roșia Montană