Furtuna violentă s-a iscat din senin şi a luat prin surprindere mulţi dintre locuitorii oraşului care ieşiseră deja la terase şi prin localitate cu treabă sau să se plimbe.
În câteva clipe, vântul puternic şi ploaia au luat pe sus câteva acoperişuri ale unor clădiri şi terase, mese şi scaune, crengi de copaci, iar ploaia a făcut să se inunde zeci de străzi, după ce sistemul de canalizare nu a mai putut face faţă situaţiei provocate de diluviu. Din fericire, nu au fost semnalate victime.
În privinţa pagubelor materiale, potrivit România TV, cinci maşini au fost distruse după ce bucăţi din acoperişuri şi crengi de copaci s-au prăbuşit peste acestea, avariindu-le grav.
Traficul pe străzi s-a desfăşurat cu dificultate, mai ales la ieşirea din localitate, unde un TIR s-a răsturnat din cauza vremii nefavorabile. Şoferul autotrenului este rănit şi a fost transportat la spital.
Reprezentanţi ai ISU, cei ai Primăriei şi Protecţiei Civile intervin pentru a degaja zonele afectate de furtună. Vijelia, care a ţinut câteva minute, a provocat pagube în mai multe comune din judeţ.