Alcoolismul ruşilor, explicat ŞTIINŢIFIC. Uite de ce se îmbată atât de repede şi par mereu euforici

Oamenii de ştiinţă au descoperit de ce ruşii se pot îmbăta chiar şi de zece ori mai repede decât alţi oameni care beau aceeaşi cantitate de alcool ca şi ei. Explicaţia au dat-o cercetătorii, care au descoperit gena care provoacă acest lucru.
Alina Costache
05 oct. 2014, 10:10
Alcoolismul ruşilor, explicat ŞTIINŢIFIC. Uite de ce se îmbată atât de repede şi par mereu euforici

Experţii au numit popular această genă a beţiei, „gena asiatică”. Aceasta are un efect „euforizant” ce se produce, cu rapiditate, sub influenţa alcoolului. Potrivit unor statistici, două treimi din ruşi sunt purtători ai acestei gene, scrie presa rusă.

Efectul este acela că posesorii acestei gene se pot îmbăta de până la zece ori mai repede decât omul normal.

Citeşte şi ŞOARECI VORBITORI? Ce s-a întâmplat cu animalele cărora le-a fost transplantată o „gena limbajului” de la om

În afară de faptul că induce beţia în ritm rapid, intrând în sâge, acetaldehida din alcool este toxică şi poate provoca, cu timpul, beţie cronică şi ciroza ficatului. Se mai ştie că alcoolul reduce cantitatea de sare din corp şi elctroliţii.

Citeşte şi O primă genă implicată în declanşarea migrenelor, identificată de cercetători

Dar ruşii au şi metode de combatere a mahmurelii după cruntele beţii, cum ar fi supa caldă spre fierbinte, , zeama de varză sau murăturile, al căror consum restabileşte echilibrul electrolitic şi cantitatea de sare pierdută din corp. Este eficient şi un duş cald şi cel puţin o jumătate de oră de somn.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
David Popovici, între credință și îndoială. Ce i-a răspuns unui copil care l-a întrebat despre Dumnezeu. Ce spune părintele Necula despre Creator
Capital.ro
Ce să NU faci de Înviere și prima zi de Paște. Interdicție pentru credincioșii din România
Playtech.ro
Pensionarii vizați de noile modificări legislative. Situații în care vor fi obligați să returneze pensiile încasate
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Clarvăzătoarea supranumită „Baba Vanga a Japoniei” face o profeție înfiorătoare. Un dezastru urmează să lovească lumea în curând
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! Un mare actor, prieten drag lui, a murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Un desert uitat, din copilărie. Prăjitura care seducea
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
Rareș Ion a fost INCINERAT! Ceremonia restrânsă a avut loc în Vinerea Mare, în Capitală: 'Am primit mesaj de la mama lui'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
E zi de doliu. Iubita actriță ne-a părăsit. A fost cea mai strălucitoare stea pe scenă și la TV
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Rânduiala Ceasurilor Sfintelor Paști. Rugăciunea prin care toți credincioșii care o citesc de Paște au parte de minuni în viața lor
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Pacea în Ucraina, viziunea suveraniștilor români: cum ar încheia războiul niște muhaiele cu tricolor la gât