O grenadă din Al Doilea Război Mondial, găsită în curtea unui vâlcean

Un bărbat din Vâlcea a găsit în curtea casei sale o grenadă din Al Doilea Război Mondial. O echipă de pirotehnişti au dezamorsat-o.
Iulian Tudor
21 mai 2013, 10:52
O grenadă din Al Doilea Război Mondial, găsită în curtea unui vâlcean

Membrii echipei pirotehnice din cadrul ISU Vâlcea au fost solicitaţi marţi în comuna Laloşu pentru a dezamorsa o grenadă din Al Doilea Război Mondial, găsită de un cetăţean în curtea casei sale, potrivit Agerpres.

„Membrii echipei pirotehnice au intervenit azi dimineaţă, pentru asanarea teritoriului de muniţie rămasă neexplodată în urma descoperirii unei grenade de mână defensive. Obiectul pirotehnic a fost găsit de Gheorghe C. din comuna Laloşu, satul Portăreşti chiar în curtea casei sale, în timp ce făcea curăţenie printre fiarele vechi. Grenada era îngropată la o palmă în pământ. Imediat, acesta a anunţat descoperirea la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU, Mr. Cătălin Popescu.

Pirotehniştii ajunşi în scurt timp la faţa locului au ridicat obiectul pirotehnic, după care au cercetat zona cu ajutorul detectorului de metale. Grenada a fost transportată în condiţii de siguranţă şi depozitată pentru a fi distrusă în poligon.

Citeşte şi Cum aruncă o femeie soldat o grenadă? Cu un aşa militar nicio armată nu va câştiga un război VIDEO

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
S-a pus limită la autoturismele diesel. Decizia luată de UE pentru șoferii cu mașini pe motorină
Playtech.ro
Câte limbi se vorbesc în România? Sunt de ordinul zecilor. Idiş, chineza şi croata, printre graiurile surprinzătoare
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Vaticanul și OZN-urile: Este ascuns un secret despre extratereștri în misterioasele arhive ale Papei? „Cine suntem noi să închidem ușile?”
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Românii care au dreptul de a-și alege pensia. Ce spune, concret, legea
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Fiica Regelui imobiliarelor l-a tocmit pe celebrul Tarzan ca să răpească căţelul multimilionarului de la Braiconf! Martorul CANCAN a dat în vileag întregul scenariu
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Bucurie imensă pentru Călin Georgescu. Drum liber către Cotroceni. Au venit datele în seara aceasta
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
FCSB câștigă derby-ul cu Dinamo și revine pe primul loc în Superligă
MediaFlux
800 de LEI în PLUS la PENSIE! Cine BENEFICIAZĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!