O grupare anarhistă a revendicat acţiunea cu coletul capcană din Germania

Gruparea anarhistă elenă Conspirația celulelor de foc a revendicat joi trimiterea unui pachet ce conținea ''un amestec exploziv'' și care a fost descoperit cu o zi înainte la Ministerul de Finanțe german.
Romania TV
16 mart. 2017, 12:47
O grupare anarhistă a revendicat acţiunea cu coletul capcană din Germania

Poliția greacă examinează autenticitatea acestei revendicări, postată online pe site-ul Indymedia, dar consideră a priori „foarte probabilă” implicarea acestei grupări, a declarat o sursă a poliției.

Un pachet conținând „un melanj exploziv”, frecvent utilizat în pirotehnie și care ar fi putut cauza răni ”considerabile”, a fost descoperit miercuri la Ministerul de Finanțe german, situat în centrul Berlinului, potrivit poliției.

Gruparea a afirmat că a trimis coletul capcană la Ministerul de Finanțe german în cadrul planului ”Nemesis” (Justiție, în limba greacă), ce vizează „sistemul de putere”.

Potrivit media germane, pachetul era adresat cu precădere ministrului de finanțe german, Wolfgang Schaeuble, considerat în Grecia drept unul dintre principalii responsabili ai politicilor de austeritate aplicate din 2010 Greciei supraîndatorate, care au determinat intrarea țării în recesiune.

Conspirația, rezultată din „terorismul anarhist” potrivit poliției elene, a revendicat în 2010 o serie de trimiteri de colete capcană, îndeosebi la Cancelaria germană, care a pus Europa în alertă.

DailyBusiness
Pensionarii sunt obligați să returneze banii! Au primit pensii mai mari din greșeală
Spynews
Mucenicii Dubai sunt la mare căutare. Câți bani sunt dispuși românii să scoată din buzunar pentru cel mai căutat desert al momentului
Bzi.ro
Cu cine se iubește Cătălin Botezatu: L-a însoțit pe designer la un eveniment monden
Fanatik.ro
Ce avere uriașă are partenera de afaceri a lunetistului lui Călin Georgescu! Femeia are legături cu militarii ceceni
Capital.ro
Călin Georgescu NU mai scapă! Procurorul general al României a confirmat tot
Playtech.ro
Ce mașini NU mai intră în programul Rabla 2025. Ministerul Mediului face precizări EXCLUSIV
DailyBusiness
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
Adevarul
Competiția UE-SUA pentru resursele Ucrainei. De ce nu a vorbit nimeni până la Trump despre mineralele ucrainenilor
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Miruna de la Mireasa și-a emoționat fanii cu o imagine cu fiica ei! Cum și-a surprins fosta concurentă bebelușul | FOTO
Spynews
Carmen Șerban, adevărul despre "fiica secretă". Artista spulberă zvonurile conform cărora ar avea un copil
Evz.ro
Axa răului, Georgescu - Potra. Dezvăluiri incendiare
Ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Bani în plus pentru pensionari de la 1 aprilie 2025: Cine sunt seniorii care urmează să primească 250 de lei pe lună după Mica Recalculare
Cancan.ro
Cât costă o șaorma cu caracatiță în locația lui Pescobar din Londra. Suma ireală pe care a încasat-o în doar două zile de la deschidere 😱
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Verdict definitiv pentru Călin Georgescu. Decizia dată azi de Curtea de Justiție a UE
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
"Cristi, stai! Nu mai urla! Nu are rost" - Înregistrarea completă a apelurilor la 112 făcute de Patrizia, românca luată de
Reacții critice după declarația lui Călin Georgescu despre refuzul fondurilor europene
MediaFlux
Zelenski a cedat! Anunțul pentru Trump a uimit întreaga lume
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă