După cum puteţi observa în videoclipul său de pe YouTube, morsa are o voce de care poate fi mândră.
Unul din îngrijitorii de la Point Defiance Zoo and Aquarium din Tacoma, Washington, i-a dat indicaţiile, iar morsa a executat sunetele.
ET, una din vedetele grădinii zoologice, a fost găsit de angajaţii unei companii petroliere în Alaska, în 1982, pe când era doar un pui, orfan şi înfometat. Morsa a fost dusă la Point Defiance Zoo and Aquarium unde a fost crescută, iar acum a ajuns să cântărească 1,5 tone. Masculul trăieşte alături de două femele morse, Basilia şi Joan.