O navă comercială sud-coreeană a fost atacată de piraţi în apropiere de Strâmtoarea Singapore. După ce s-au apropiat de nava CK Bluebell într-o barcă cu motor, ” şapte piraţi înarmaţi au urcat la bord şi i-au atacat pe marinari timp de aproximativ 30 de minute”, a declarat un oficial al ministerului.
Atacatorii au fugit apoi cu aproximativ 13.000 de dolari numerar precum şi cu telefoane mobile, haine şi încălţăminte aparţinând echipajului.
Niciunul dintre marinarii de la bordul navei nu a fost grav rănit în atac, însă unii dintre aceştia au suferit leziuni minore. După atac, nava de 44.132 de tone care venea din Brazilia şi-a reluat călătoria spre portul sud-coreean Incheon.