Vaporul riscă să lovească platforme petroliere din nordul Atlanticului. Nava „Liubov Orlova” a părăsit insula canadiană Terra Nova pe 23 ianuarie, fiind remorcată spre Republica Dominicană, potrivit National Post.
Însă cablul de tractare s-a rupt a doua zi, iar nava a fost abandonată şi pluteşte în derivă. Proprietarul navei, Reza Shoeybi, a comunicat că, pe 4 februarie, vaporul se afla la 600 de kilometri nord-est de Terra Nova. De atunci, autorităţile canadiene nu au mai monitorizat nava pentru era deja în apele internaţionale.
Nava de croazieră Liubov Orlova are capacitatea de 237 de pasageri şi lungimea de 100 de metri. Experţi citaţi de National Post avertizează că nava riscă să se lovească de platforme petroliere din largul Canadei.