Managerii mai multor spitale din România susţin că un anticoagulant esenţial pentru intervenţiile chirurgicale lipseşte. Ei spun că s-a ajuns în această situaţie din cauza furnizorilor care nu mai vor să onoreze comenzile.
Din această cauză stocurile de Heparina s-au epuizat aproape în totalitate. Cadrele medicale spun că mai au doze doar pentru cazurile urgente. Potrivit România TV, există şi unităţi medicale, cum e cazul Spitalului Sfântul Spiridon din Iaşi, care au reuşit cu mari eforturi să facă rost de acest coagulant necesar în cazul pacienţilor care au suferit intervenţii chirurgicale, în cazul accidentelor vasculare, dar şi în tratarea emboliilor.
Fără acest medicament, intervenţiile chirurgicale sunt imposibile.