Noua parcare va fi construită la capătul şoselei Pantelimon, în zona hipermarket-ului Cora şi va fi de tip park&ride. Parcarea va fi destinată în principal persoanelor care locuiesc în afara Bucureştiului și care își vor putea lăsa autoturismul în parcare, pentru a se deplasa prin oraș cu ajutorul mijloacelor de transport în comun.
Deasupra parcării va fi realizat un terminal intermodal de transport care va reuni toate mijloacele de transport din zonă, respectiv autobuzul, tramvaiul, microbuzele, dar și metroul, atunci când va fi gata magistrala 5 Pantelimon-Universitate.
Proiectul va fi terminat până la sfârșitul acestui an, odată cu finalizarea reabilitării Șoselelor Pantelimon și Iancului.
Tot până la sfârșitul acestui an se vor încheia și lucrările de reabilitare a carosabilului și a liniei de tramvai pe Șoseaua Pantelimon și Șoseaua Iancului.
Proiectul de modernizare a Sos. Iancului include urmatoarele lucrari:
– linia de tramvai va fi inaltata cativa centimetri si va folosi si drept banda pentru autobuz. Cele doua mijloace de transport vor avea statii comune pana la intersectia cu Soseaua Pantelimon. Potrivit proiectantilor, aceasta masura a fost luata deoarece de la anul, RATB va afisa orarul mijloacelor de transport in fiecare statie si daca nu vor exista benzi unice pentru transportul in comun, acest grafic nu va putea fi respectat.
– statiile de autobuz si tramvai vor avea copertine;
– pentru circulatia auto vor ramane doua benzi pe sens, intrucat nu se va mai parca pe marginea bulevardului;
– aceasta artera va fi introdusa in sistemul inteligent de management al traficului, fiind montate semafoare inteligente care isi schimba timpii de asteptare in functie de valorile de trafic. De exemplu, daca la o intersectie se face coada dintr-un anumit sens, semaforul va ramane pe verde mai mult timp, astfel incat sa se decongestioneze traficul;
– pe marginea trotuarului va fi refacuta plantatia de aliniament.
Proiectul de modernizare a Sos. Pantelimon include următoarele lucrări:
– linia de tramvai, de pe mijlocul bulevardului, va fi inaltata cativa centimetri astfel incat sa nu poata urca masinile si va fi inverzita prin plantarea de gazon;
– pe fiecare sens bulevardul va avea trei benzi de circulatie, iar pe laterale vor fi construite doua benzi laterale separate, prin care riveranii vor avea acces la locurile de parcare;
– pentru statiile de autobuz vor fi construite alveole;
– toate statiile de tramvai vor fi mai late si vor avea copertine;
– pe toata lungimea soselei, cu exceptia celor doua benzi laterale separate, stationarea va fi interzisa, cele trei benzi ramanand exclusiv pentru traficul auto;
– toate trecerile de pietoni vor fi semaforizate;
– aceasta artera va fi introdusa in sistemul inteligent de management al traficului, fiind montate semafoare inteligente care isi schimba timpii de asteptare in functie de valorile de trafic. De exemplu, daca la o intersectie se face coada dintr-un anumit sens, semaforul va ramane pe verde mai mult timp, astfel incat sa se decongestioneze traficul.