O nouă serie de învăţători va participa la cursuri de formare pentru a preda la clasa zero

O nouă serie de cadre didactice va participa anul acesta la cursuri de formare pentru a preda la clasa pregătitoare, proiect ce se va derula din fonduri structurale, a anunţat luni ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.
Romania TV
29 apr. 2013, 12:25
O nouă serie de învăţători va participa la cursuri de formare pentru a preda la clasa zero

„Formarea cadrelor didactice care vor preda la clasa pregătitoare. După cum ştiţi, anul trecut, în ultima parte din păcate a vacanţei şi o bună parte din luna septembrie, s-au desfăşurat cursurile de formare a cadrelor didactice care au intrat la clasa pregătitoare din acest an. Profesorii vor merge mai departe cu clasele – vor trece în clasa I şi noua serie de cadre didactice care vor prelua clasa pregătitoare va trebui să fie pregătită, iar cursurile de formare sunt deja cele de anul trecut, cu modificările necesare în urma evaluărilor. Este vorba de un proiect din fonduri structurale – banii sunt, imediat ce avem numele cadrelor didactice vom declanşa procesul de formare a cadrelor didactice”, a declarat Remus Pricopie în videoconferinţa cu reprezentanţii Inspectoratelor Şcolare din teritoriu.

În context, el a solicitat Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei ca şi anul acesta să pregătească o cercetare din care să rezulte care este dinamica clasei pregătitoare pentru cei care vor trece în 2014 clasa I.

Ministrul a mai mai anunţat că pe 7 mai va organiza o nouă videoconferinţă, în care se va discuta despre etapa a doua a înscrierilor în clasa pregătitoare, după cea desfăşurată în luna aprilie.

DailyBusiness
Biscuiții Petit Beurre retrași din magazinele Supeco din cauza riscului de intoxicație
Spynews
Mihai Albu a ajuns în fața altarului alături de mireasa lui, Elena. Informații în timp real de la cununia religioasă
Bzi.ro
Avertismentul Cristinei Demetrescu pentru Nicuşor Dan: Luna neagră Lilith îl bântuie!
Fanatik.ro
Cel mai mare castel din lume se află la 5 ore de București. Structura defensivă unică în Europa are o arhitectura spectaculoasă
Capital.ro
Regulă pentru cei care vor permis de conducere. Șoferii trebuie să treacă trei teste medicale
Playtech.ro
Ce nu ai voie să pui pe parbriz. Detaliul pentru care şoferii iau amenzi usturătoare
DailyBusiness
34 de studenți români afectați de interdicția SUA pentru studenții străini a Harvard
Adevarul
Obama a început totul, Trump a continuat. Analiza care dărâmă miturile despre politica externă americană
wowbiz.ro
L-am găsit!! Cine este SPP-istul lui Nicușor Dan, care a rupt inima femeilor pe rețelele de socializare: "Noroc cu domnul Președinte..." | EXCLUSIV
Spynews
Andreea Perju și iubitul ei sărbătoresc doi ani de relație. Fotografie rară cu actrița și partenerul ei de viață / FOTO
Spynews
Noi opțiuni la companiile aeriene low-cost. Locuri în picioare în avion, pentru doar 1€
Evz.ro
Femeia din viața lui Iohannis despre care nu s-a vorbit până acum
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
Ce se întâmplă în relația dintre Anamaria Prodan și Ronald Gavril
kanald.ro
Se schimbă legea căsătoriilor în România: Ce trebuie să știe cuplurile care se căsătoresc în 2025
Cancan.ro
Piedone, caz de Dosarele X într-un restaurant din Bragadiru. Cum s-a transformat carnea de porc în… pastramă de oaie!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Reintroducerea armatei obligatorii chiar de anul viitor. Se dă lege: Trebuie să creştem ritmul
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Triunghiul amoros scandalos continuă. Impresara a aflat că milionarul se căsătorește cu amanta
stirilekanald.ro
Cine este șoferul de 28 de ani care a murit în accidentul de pe Centura de Nord a Craiovei. Era patronul unei cunoscute patiserii din oraș
Diana Sosoaca a rabufnit cand a aflat ca George Simion va contesta rezultatul alegerilor la CCR: „Hai sictir, Iuda!”
MediaFlux
Românii care primesc cel puțin 700 de lei de la stat! Banii nu sunt gratis și trebuie munciți
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Aeroportul unic în lume. E singurul loc de pe Pământ unde poți ateriza în trei țări deodată