Cadrele medicale au fost solicitate să intervină, sâmbătă după-amiază, în Mamaia pentru a acorda asistenţă de specialitate pentru două persoane care intraseră în mare şi nu au mai putut ieşi.
Cei doi au fost scoşi din apă de către salvamari, unul fiind în stop cardio-respirator, iar celălalt fiind conştient.
Potrivit news.ro, cadrele medicale au început manevrele de resuscitare, dar în pofida eforturilor depuse unul dintre ei a fost declarat decedat.
Cealaltă persoană era în stare bună şi nu a avut nevoie de îngrijiri. Bărbatul decedat avea 25 de ani şi era din Bucureşti. Acesta este primul caz de înec din Mamaia în acest sezon estival.