O nouă zi de protest pentru angajații din sănătate: ”Vrem salarii decente, să putem să trăim!”

Sute de oameni au venit din toată țara ca să își strige nemulțumirile în fața guvernului. Protestatarii vor pleca apoi în marș și se vor opri în fața mai multor spitale.
Alina Costache
07 feb. 2023, 11:51
O nouă zi de protest pentru angajații din sănătate: ”Vrem salarii decente, să putem să trăim!”

Medicii şi asistenţii sociali din Federaţia Sanitas protestează pentru a doua zi consecutiv în fața Guvernului. Angajații din Sănătate sunt nemulţumiți de Legea salarizării şi al subfinanţării instituţiilor medicale şi a asistenţei sociale din România.

După protestul din Piața Victoriei, medicii și asistenții vor pleca în marș. Se vor opri, în mod simbolic, la Spitalul Clinic Filantropia, Spitalul Clinic „Sfânta Maria”, Spitalul Universitar de Urgenţă Elias şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului – Sector 1.

Pe lista revendicărilor enunţate de sindicalişti se află: creşterea veniturilor tuturor salariaţilor din Sănătate şi Asistenţă socială cu minimum 15%, pentru acoperirea inflaţiei, declanşarea a negocierilor între Guvernul României şi partenerii sociali, pe proiectul noii legi a salarizării personalului plătit din fonduri publice, respectiv asigurarea unei finanţări corecte şi suficiente pentru instituţiile medicale şi de asistenţă socială, potrivit Agerpres.

Citește și: Alexandru Rafila dă de pământ cu medicii care primesc șpagă: ”Recunoştinţa poate fi exprimată prin flori sau bomboane”

Luni, o delegaţie a Federaţiei Sanitas a fost primită la Guvern de o echipă condusă de către Mihnea Claudiu Drumea – consilier al prim-ministrului.

„Membrii delegaţiei au prezentat revendicările salariaţilor din sănătate şi asistenţă socială, revendicări pentru susţinerea cărora Sanitas a manifestat astăzi (luni – n. r.) în Piaţa Victoriei şi în proximitatea a cinci spitale bucureştene. Membrii echipei guvernamentale au promis că vor analiza solicitările noastre şi vor iniţia de urgenţă întâlniri cu reprezentanţii Sanitas pentru identificarea de soluţii care ar putea să rezolve revendicările membrilor noştri de sindicat”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a organizaţiei sindicale.

Citește și: Alexandru Rafila, explicaţie uluitoare pentru medicii-şpăgari. „E la fel ca un drog la care nu poţi să renunţi!”

Protestele Federaţiei Sanitas vor continua şi miercuri, 8 februarie, cu staţionări la sediile partidelor politice.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Cât costă kilogramul de carne de miel în Piața Obor. Partea din animal care se vinde cu 29 de lei
Capital.ro
Marele actor de care românii s-au despărțit cu durere. A fost cel mai bun. Nu poate fi uitat
Playtech.ro
Oraşul din afara ţării populat de români. Aici sunt peste 500.000 de cetăţeni de-ai noştri
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Ghid de supraviețuire în războiul sondajelor electorale. Ștefureac: „80% din ce s-a publicat până acum sunt advertoriale electorale”
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Carnea de miel, prețuri uluitoare. E mai ieftin în Marea Britanie
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Bianca Drăgușanu, GOALĂ în public! S-a dezbrăcat în fața celor prezenți și apoi și-a... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marea Britanie a pus interdicție la graniță. Decizie pentru românii care stau sau merg în Regatul Unit
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
S-a terminat pentru ANPC și Cristian Popescu Piedone. Decizia justiției confirmă eșecul autorității
MediaFlux
Scad drastic dobânzile la rate. Decizia Băncii Centrale aduce vești bune românilor
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai