Pe 18 decembrie se va sărbători Ziua Minorităţilor Naţionale din România și se vor organiza manifestări culturale dedicate acestei sărbători. În aceeași zi, Societatea Română de Televiziune și Societatea de Radiodifuziune vor prezenta informații despre această sărbătoare și aspecte prilejuite de sărbătorirea ei.
Proiectul de lege prevede ca ziua de 18 decembrie să fie recunoscută drept sărbătoare națională, dar nu și zi liberă.
Ziua de 18 decembrie este deja sărbătorită în România, după cum prevede Hotărârea de Guvern nr. 881/1998 pentru declararea zilei de 18 decembrie Ziua Minorităților Naționale din România, iar acest proiect de act normativ nu face altceva decât să includă această zi pe lista zilelor de sărbătoare națională, anunță avocatnet.ro.
Zile libere 2017:
30 noiembrie (joi) — Sfântul Andrei
1 decembrie (vineri) — Ziua Naţională a României
25 decembrie (luni) și 26 decembrie (marți) – Crăciunul