Gary Norton, în vârstă de 75 de ani, veterană a forţelor aeriene, a făcut o operaţie completă de schimbare de sex din bărbat în femeie – dar acum spune că se simte captivă în propriul corp.
Nu mai poartă haine de femeie şi este pe lista de aşteptare pentru o dublă masectomie, potrivit DailyMail.
Pensionara, care este legal şi fizic încă femeie, spune că este disperată să redevină bărbat înainte să fie prea târziu.
Gary, care şi-a schimbat numele în Gillian după ce soţia şi cei patru copii au abandonat-o, spune că şi-a dat seama că schimbarea de sex a fost o greşeală după ce s-a săturat să îşi facă părul şi machiajul şi a continuat să fie atrasă de femei.
Gary, din Coventry, se roagă de doctori să o transforme din nou în bărbat, dar serviciile de sănătate susţin că nu au încă finanţare.
„Operaţia de schimbare de sex a fost cea mai mare greşeală a vieţii mele. M-a izolat de copii şi m-a făcut să nu mă pot adapta social”, a declarat pensionara.