O planetă roz, descoperită în apropierea sistemului nostru solar FOTO

O exoplanetă roz, denumită GJ 504b, a fost descoperită de cercetătorii de la NASA, cu ajutorul telescopului în infraroşu Subaru din Hawaii, la o distanţă de 57 ani-lumină de Terra.
Cristina Dinu
09 aug. 2013, 15:12
O planetă roz, descoperită în apropierea sistemului nostru solar FOTO

GJ 504b este totodată, potrivit NASA, cea mai mică exoplanetă (din punctul de vedere al masei) care a putut fi observată şi fotografiată până în prezent cu ajutorul tehnicilor de imagistică, scrie Mediafax.

Totuşi, GJ 504b are o masă de patru mai mare decât masa planetei Jupiter şi are o mărime comparabilă cu aceasta.

Michael McElwain, membru al echipei de la Goddard Space Flight Centre din Greenbelt care a făcut această descoperire, a spus: „Dacă am putea călători pe această planetă uriaşă, am vedea acolo o întreagă lume care încă străluceşte din cauza căldurii degajate de procesul de formare a planetei, într-o culoare de vişiniu închis sau fucsia întunecat”.

„Camerele noastre în infraroşu au descoperit că această culoare are o nuanţă de albastru mult mai pronunţată decât alte cea de pe alte planete fotografiate, ceea ce ar putea să indice faptul că atmosfera ei are mai puţini nori”, a adăugat cercetătorul american.

GJ 504b urmează o orbită care este de aproape nouă ori mai mare decât orbita lui Jupiter în jurului Soarelui, fapt care pune sub semnul întrebării teoriile actuale despre felul în care se formează planetele gigantice.

Potrivit unei teorii larg acceptată în zilele noastre, denumită „modelul de acumulare a nucleului”, planetele ca Jupiter îşi încep viaţa în discul format din deşeuri bogate în gaze din jurul unei stele tinere, a explicat Francis Reddy de la NASA.

Un nucleu format din coliziunea unor asteroizi şi comete formează „sâmburele” viitoarei planete şi, atunci când acel nucleu ajunge la o masă suficient de mare, forţa lui gravitaţională atrage cu rapiditate gazele din discul stelar, pentru a forma noua planetă.

Această teorie se aplică pentru planetele din Sistemul Solar până la orbita lui Neptun, însă chestiunea devine ceva mai problematică atunci când vine vorba de planete care s-au format la distanţe mai mari de stelele lor.

Planeta roz GJ 504b se află la o distanţă de 43,5 unităţi astronomice de steaua ei – de 1,5 ori mai mare decât distanţa dintre Neptun şi Soare.

Markus Janson, cercetător la Universitatea Princeston din New Jersey, a spus: „Aceasta esta una dintre planetele al cărei mod de formare este cel mai greu de explicat. Descoperirea ei implică faptul că trebuie să luăm serios în considerare teoriile alternative despre modul de formare a planetelor sau, poate, să reanalizăm unele dintre ipotezele de bază din modelul de acumulare a nucleului”.

Astronomii spun că GJ 504b are o temperatură medie de 237 grade Celsius. Steaua ei, GJ 404, cunoscută şi sub denumirea „59 Virginis”, este uşor mai caldă decât Soarele nostru şi poate fi văzută în constelaţia Fecioarei cu ochiul liber.

Studiul despre exoplaneta GJ 504b a fost publicat în revista The Astrophysical Journal.

DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Spynews
Claudia Pătrășcanu s-a tuns singură, acasă. Cum arată acum cântăreața / FOTO
Bzi.ro
Cât costă un tort pentru Paște în cofetăria Gabrielei Cristea: Fanii și-au pus mâinile în cap!
Fanatik.ro
Peștele care reduce riscul de atac de cord. Cardiologii îl recomandă: „Ajută la reducerea inflamațiilor”
Capital.ro
Reguli noi în România dacă retragi bani la bancomat. A intrat în vigoare la aceste ATM-uri din aprilie
Playtech.ro
De ce nu este bine să vopsești ouă în Vinerea Mare. Ce trebuie să faci în această zi, conform tradiției
DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Adevarul
Rușii au încercat să spargă frontul din Harkov. Trupele ruse au reluat atacurile mecanizate
wowbiz.ro
Armin Nicoară răspunde declarațiilor făcute de Georgiana Lobonț! Artistul a spus public ce a făcut nașa lui după ce el și Claudia Puican au devenit părinți? Nimeni nu se aștepta la asta
Spynews
Scandal uriaș la Teatrul Metropolis! Celebra Lili Jurcă, obligată să joace pe stradă?! Cum s-a ajuns la această situație
Spynews
Singurele imagini cu casa în care locuiește David Pușcaș: ”V-am primit în haos că aseară am făcut live” / GALERIE FOTO
Evz.ro
O mare artistă a României, în stare de șoc. A fost traficată
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
kanald.ro
Rezultatul autopsiei lui Emanuel, medicul rezident din Botoșani, care a fost găsit fără suflare în locuința sa. La ce concluzie au ajuns medicii legiști
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
L-au demolat pe Călin Georgescu. Verdictul judecătorilor a venit astăzi, 15 aprilie 2025
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Cum să prepari cel mai bun drob de miel. Secretele pe care gospodinele trebuie să îl știe
MediaFlux
Decizie privind vârsta de pensionare! Anunțul judecătorilor
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Păstorii de stele: cum au ajuns ciobanii din Sahara brokeri de meteoriți