Un dinte, caninul din partea stângă, face parte dintr-o mandibulă umană descoperită în urmă cu 100 de ani într-o peşteră, în apropiere de Trieste, Italia, scrie agerpres.ro.
Dovezile clare ale tratamentelor stomatologice din vechime sunt foarte rare. Cele mai vechi exemple de posibile astfel de tratamente datează de 7500 până la 9500 de ani şi este vorba de nişte molari descoperiţi în Pakistan care aveau nişte găuri cu formă regulată date cu nişte unelte asemănătoare unui burghiu sau şurub. Printre alte dovezi arheologice, la fel de chestionabile însă, se numără şi un dinte artificial vechi de 5500 de ani, descoperit în Egipt.
Mandibula din care face parte acest dinte a aparţinut unui bărbat cu vârsta între 24 şi 30 de ani. Dintele prezintă o crăpătură verticală care trece de smalţ, ajungând până la straturile mai moi, de dentină. Uzura severă a acestui dinte avea probabil drept cauză faptul că în acea perioadă oamenii îşi foloseau dinţii şi pentru alte activităţi, în afară de hrană – spre exemplu, oamenii din acele vremuri puteau să-şi folosească dinţii pentru a înmuia pielea pentru a o putea prelucra.
Cercetătorii au descoperit că acest canin a fost plombat cu ceară de albine în aproximativ aceaşi perioadă de timp în care bărbatul a murit. Dacă plomba a fost pusă în timp ce bărbatul era în viaţă, atunci probabil că reprezintă cea mai veche dovadă de tratament stomatologic din Europa, conform arheologului Federico Bernardini.
Dacă ceara de albine era folosită în tratamente stomatologice, înseamnă că ea are proprietatea de a reduce durerea şi sensibilitatea dentară.