O poliţistă a încercat să se SINUCIDĂ. Femeia S-A ARUNCAT în Dunărea

O femeie de 41 de ani, ofiţer la Serviciul Logistic al Poliţiei Judeţene Giurgiu, a încercat să se sinucidă, aruncându-se în Dunăre, în noaptea de luni spre marţi. Din fericire, ea a fost salvată de către angajaţi ai portului şi poliţişti care patrulau prin zonă.
Roxana Gagiu
12 mart. 2013, 08:49
O poliţistă a încercat să se SINUCIDĂ. Femeia S-A ARUNCAT în Dunărea

O femeie a încercat să se sinucidă în noaptea de luni spre marţi din cauza unor probleme în familie aruncându-se în Dunăre în zona Portului Giurgiu.

„Poliţiştii Biroului Transporturi Navale Giurgiu au fost sesizaţi prin 112 că o femeie se află în apele Dunării, în zona Portului Giurgiu. Aflaţi în patrulare, poliţiştii au mers în zona indicată, unde împreună cu angajaţi ai Portului Giurgiu au reuşit să o salveze pe femeie, care a fost preluată apoi de o ambulanţă şi transportată la Spitalul Judeţean”, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Giurgiu, comisar Cristian Şuţă.

Potrivit Mediafax, el a precizat că după ce a primit îngrijiri medicale femeia a fost externată.

Femeia are 41 de ani şi este ofiţer la Serviciul Logistic al Poliţiei Judeţene Giurgiu. Reprezentanţii Poliţiei Giurgiu au mai precizat că ofiţerul a fost testat psihologic periodic, fără a se semnala probleme de comportament.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Harta oficială a drumurilor pe care se montează 400 de radare fixe. E bine de știut înainte să pleci la drum
Capital.ro
Se pune impozit după deces și înmormântare. Românii au datorie la ANAF, plus taxă notarială
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Criminalul invizibil, moștenirea lăsată umanității. Cum ne afectează deciziile din anii '80
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI