Totul a început după ce copiii au aruncat mingea peste gard, în curtea societății din Crâng și au intrat pentru a o recupera, scrie a1.ro. În acel moment, aceștia au fost prinși de polițista locală și duși într-o gheretă.
Conducerea Poliției Buzău a reacționat imediat după incident, însă au explicat că aceasta nu a vrut decât să-i legitimeze.
„Având în vedere că spațiul respectiv este obiectiv păzit de către agenți, personal contractual din cadrul Direcției de Poliție Locală Buzău, există reguli bine stabilite în consemnul particular privind accesul în incinta societății respective. Cei doi minori după ce au intrat pentru a recupera mingea au fost observati de catre agentul de pază, moment în care au fost întrebați cu privire la prezența lor în curtea obiectivului. Au fost conduși în punctul de control în vederea stabilirii identității, ocazie cu care li s-a adus la cunostință că nu au voie să intre în interiorul societății putând să solicite verbal mingea, cum s-a întâmplat de mai multe ori”, se arată într-un comunicat remis de Poliția Locală.
De asemenea, ulterior, conducerea Poliției Locale a dispus începerea unei anchete pentru a stabili dacă felul în care a acționat a fost corect sau nu.
„Privind modul de acțiune și comportamentul agentului de pază, a fost demarată o procedură internă de cercetare disciplinară. Direcția de Poliție Locală, își asumă, regretă și dă asigurări ferme că își va desfășura în continuare activitatea în slujba și în interesul buzoienilor.”, se mai arată în documentul respectiv.
De cealaltă parte, femeia a explicat că a vrut doar să-i legitimeze pe cei doi copii.