CNCD: O prevedere din Ordinul de ministru privind desfăşurarea concursului de directori în şcoli, DISCRIMINATORIE. Reacţia Ministerului

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a constatat că prevederile unui alineat din Ordinul ministrului Educaţiei, prin care se stabileşte metodologia de desfăşurare a concursului de directori şi directori adjuncţi de şcoli discriminează direct, pe criteriul rudeniei. Alineatul respectiv prevede că persoanele care se află în relaţie de soţi şi rude de gradul I nu pot ocupa concomitent funcţii, astfel încât unul dintre ei să se afle într-o poziţie de conducere faţă de celălalt. Ministerul Educaţiei a transmis că măsura respectivă nu generează situaţii discriminatorii, ci previne apariţia conflictelor de interese.
Iulian Tudor
29 sept. 2016, 15:13
CNCD: O prevedere din Ordinul de ministru privind desfăşurarea concursului de directori în şcoli, DISCRIMINATORIE. Reacţia Ministerului

Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a constatat existenței unei fapte de discriminare a art 21, alin. (5) din Ordinul MENCS nr. 5080 /2016, cu următorul conținut: „persoanele care se află în relație de soți și rude de gradul I nu pot ocupa concomitent funcții, astfel încât unul sau una să se afle față de celălalt, ori cealaltă într-o poziție de conducere, îndrumare și control, la orice nivel, într-o unitate de învățământ preuniversitar, inspectorat școlar, Casa Corpului Didactic, palatele și cluburile copiilor și elevilor, cluburile sportive școlare„.

„Petenta consideră că prevederile în cauză limitează accesul la concurs pe criteriul de rudenie”, se arată într-un comunicat emis de CNCD.

Colegiul director a constatat că Legea Educației Naționale nr. 1/ 2010 la art. 257 alin. (4) reglementează singurele incompatibilități pe perioada de exercitare a unui mandat de director sau director adjunct al unei unități școlare din învățământul preuniversitar, după cum urmează: „(4) Directorul și directorul adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar nu pot avea, pe perioada exercitării mandatului, funcția de președinte sau vicepreședinte în cadrul unui partid politic, la nivel local, județean sau național”.

„Prin art. 21, alin. (5) din Ordinul MENCS nr. 5080/ 2016 s-a adăugat la lege, introducându-se alte incompatibilități nejustificate de un scop legitim de către Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice. În consecință, Colegiul director constata că prevederile art. 21, alin. (5) din Ordinul MENCS nr. 5080/ 2016 constituie discriminare directă, pe criteriul rudeniei (rude de gradul I și soț/ soție), prin care se limitează accesul în condiții de egalitate la ocuparea funcției de director/ director adjunct al unei unități de învățământ preuniversitar„, potrivit comunicatului CNCD.

CNCD a sancţionat Ministerul Educaţiei prin avertisment şi a dispus monitorizarea punerii în aplicare a acestei hotărâri. În cazul neaplicării hotărârii, CNCD se va autosesiza.

Răspunsul Ministerului Educaţiei

Ministerul Educaţiei a reacţionat la hotărârea luată de CNCD şi a transmis că „aplicarea prevederilor art. 21 alin. (5) nu generează situaţii discriminatorii, ci previne apariţia conflictelor de interese, în condiţiile în care persoane aflate în relaţie de soţi şi rude de gradul I vor ocupa concomitent funcţii de conducere, îndrumare şi control în învăţământul preuniversitar”.

„Considerăm că situaţii de acest gen pot să influenţeze exercitarea obiectivă a atribuţiilor specifice funcţiilor de conducere, respectiv de îndrumare şi control sau a rolului oficial. Reamintim, în context, că acelaşi prevederi au fost aplicate la concursul pentru ocuparea funcţiilor de inspector şcolar organizat în anul şcolar 2014-2015, fără a fi atacate de nicio persoană”, se arată în comunicatul emis de Ministerul Educaţiei.

Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, a declarat că decizia CNCD, potrivit căreia metodologia interzice anumitor persoane participarea la concurs, este incorectă.

„Mesajul nostru este ferm: concursul pentru ocuparea funcţiilor de directori în unităţile de învăţământ preuniversitar se va organiza la termenele anunţate iniţial, pe baza principiilor şi prevederilor enunţate în metodologie. Decizia CNCD, şi anume că metodologia interzice anumitor persoane participarea la concurs, este incorectă. Articolul incriminat se referă la un potenţial conflict de interese ce ar putea surveni după promovarea concursului, nicidecum nu face referire la înscrierea la concurs. Prin urmare, deşi au fost diverse tentative de a sabota acest concurs, vă asigur că îl vom organiza. Există în acest moment peste 6.900 de candidaţi înscrişi şi avem datoria să mergem până la capăt cu demersul de profesionalizare a managementului şcolar”, a declarat Mircea Dumitru, ministrul Educaţiei.

Ministerul Educaţiei va contesta decizia în contencios administrativ, precizând că hotărârea CNCD „este bazată pe un argument fals”.

CITEŞTE ŞI: Mircea Dumitru, despre amânarea concursurilor pentru directorii de şcoli: Politicul nu vrea să piardă controlul asupra şcolilor

CNCD constată un caz de discriminare pe criteriul de limbă, la ISJ Mureş

Tot în şedinţa de miercuri, consiliul director al CNCD a mai discutat şi o sesizarea care a vizat o hotărâre a Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş, prin care se stabileşte şi se aprobă lista funcţiilor vacante de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ din judeţul Mureş.

Hotărârea ISJ Mureș nr. 46/ 2016 prin care folosește criteriul numărul claselor cu predare în limba romană și în limbile minorităților naționale pentru desemnarea funcțiilor de director/ director adjunct pentru care trebuie îndeplinite cerințele art. 3alin. (6) constituie discriminare directă pe criteriul de limbă. Singurul criteriu prevăzut de lege și OMECS nr. 5080/ 2016 pentru stabilirea funcției de conducere (director sau director adjunct) care trebuie să îndeplinească cerința din art. 3 alin. (6) din OMECS nr. 5080/ 2016 este rezultatul concursului. Doar ca urmare a concursului se poate decide care dintre funcții trebuie să îndeplinească cerința din art. 3 alin. (6)din OMECS nr. 5080/2016″, se arată în comunicatul CNCD.

Ordinul ministrului Educaţiei nr. 5080/2016 prevede la art. 3 alin. (6) următoarele: ‘în cazul unităților de învățământ cu secții de predare în limbile minorităților naționale, unul dintre directori are obligația cunoașterii limbii respective, dovedite cu documente justificative„.

Colegiul director a aplicat sancțiunea contravențională a avertismentului Inspectoratului Școlar Județean Mureș și recomandă retragerea hotărârii în cauză, respectiv, dispune monitorizarea punerii în aplicare a hotărârii. În cazul neaplicării hotărârii, CNCD se va autosesiza.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Cum influențează anul în care te-ai născut karma pe care o să o ai în viață. Succesul poate depinde de asta
Capital.ro
Doliu imens. S-a stins cea mai frumoasă femeie. A fost o stea a lumii: Eleganță, forță și frumusețe
Playtech.ro
Pe ce dată intră bursele elevilor pe carduri. Ziua în care se virează banii, vești bune înainte de Paște
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Americanii se pregătesc pentru momentul în care haosul va cuprinde lumea
wowbiz.ro
Gică Hagi, în doliu! A făcut anunțul trist în urmă cu puțin timp
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
Elena Udrea, față în față cu realitatea dură. Ce nu se vede dincolo de ziduri
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Ajutorul social poate fi pierdut. Noi reguli în 2025
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Lumea a pierdut cel mai iubit actor. Ne-a sfâșiat trecerea sa în neființă: Nu eram pregătit să mor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Furtună POLARĂ în România, înainte de FLORII! Este URGIE în România!
MediaFlux
Trump a confirmat! Decizia momentului privind soldații din România
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
A fost lăsată de izbeliște Elena Lasconi de susținătorul din umbră?