În plină epidemie de coronavirus, o comună din Giurgiu a plătit aproape 30.000 de euro pentru organizarea unei petreceri. Primăria Putineiu a cumpărat servicii pentru organizarea de spectacole, incluzând program artistic, spectacol de lumini laser și foc de artificii, informează Stiripesurse.ro.
Primăria Putineiu din județul Giurgiu a cumpărat, marți, de la o firmă din Prahova, servicii de organizare spectacole.
Tranzacția de 140.000 lei, realizată prin achiziție directă, include 11 ore de program artistic, 4 capete de afiș, foc artificii, spectacol de lumini laser, scenă mare, sonorizare, lumini, prezentator, personal tehnic autorizat.
De asemenea, în acest moment, conform platformei de achiziții publice, comuna Putineiu are în derulare două achiziții directe pentru 1500 de plicuri și 1500 de cărți poștale.
În comuna Putineiu, din județul Giurgiu, trăiesc aproximativ 2.500 de oameni.