O schelă s-a prăbuşit de pe un pasaj rutier, în Arad. Cinci maşini au fost avariate

O schelă metalică s-a prăbuşit, luni seară, de pe un pasaj rutier din municipiul Arad, în timpul unei vijelii. Cinci autoturisme aflate la baza podului au fost avariate, fără să existe însă răniţi.
Filip Stan
24 iun. 2013, 17:28
O schelă s-a prăbuşit de pe un pasaj rutier, în Arad. Cinci maşini au fost avariate

Schela se afla pe pasajul rutier peste căile ferate care face legătura între centrul oraşului Arad şi cartierul Grădişte, aflat în zona staţiei CFR Arad, iar în timpul unei furtuni a fost răsturnată de vânt, căzând la baza podului, potrivit Mediafax.

Pasajul se află în reparaţii de câteva luni, aici fiind montate mai multe schele.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, structura care a căzut avea o înălţime de circa patru metri şi o lungime de aproximativ 200 de metri, fiind montată pe o latură a pasajului, cu baza pe o şosea.

În cădere, structura metalică a lovit cinci autoturisme care treceau pe strada de lângă pasaj, fără ca vreo persoană să fie rănită, însă vehiculele au fost avariate.

La faţa locului s-a deplasat o ambulanţă SMURD, dar nu a fost necesară intervenţia medicilor.

De asemenea, se acţionează cu echipaje de deblocare-salvare ale pompierilor, care lucrează la degajarea drumului, strada respectivă fiind închisă traficului.

DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Spynews
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Bzi.ro
Minerva, mesaje din lumea de dincolo! Ce i-a cerut Gabrielei Lucuțar să-i pună în sicriu
Fanatik.ro
Candidatura lui Călin Georgescu, respinsă de BEC. Prima reacția a acestuia: „România e sub tiranie”. Motivarea deciziei BEC. Update
Capital.ro
Decizia CCR pentru Călin Georgescu. BEC nu putea să ignore. Nu mai este nimic de făcut!
Playtech.ro
Cum poți primi pensie în Italia cu doar 5 ani de contribuții? Vești bune pentru menajere, bone și asistente familiale
DailyBusiness
Salata de ciuperci cu mărar și usturoi. Rețeta te va cuceri de la prima îmbucătură!
Adevarul
Un intelectual român critică dur mesajul unui controversat politician italian, susținător al lui Georgescu: „Informează-te sau nu mai minți!”
wowbiz.ro
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Spynews
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din viață la 66 de ani 
Spynews
Colțul de rai din Tunisia în care trebuie neapărat să ajungi! Ce obicetive turistice găsești acolo
Evz.ro
Becali: E bine ce a făcut BEC. Ce spune despre înlocuitorul lui Georgescu
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu controversata Laura Vicol. Unde a apărut „Regina Nordis”
kanald.ro
Pensiile militare pot crește. CCR va decide viitorul pensiilor pentru militari sau rezerviști marți, 11 martie 2025
Cancan.ro
Alertă în showbiz! Ea e femeia căutată de Anca Serea! Ce i-a făcut soției lui Adrian Sînă, la o petrecere
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu va fi înlocuit. Cine va candida dacă CCR îi va invalida candidatura
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Ea era cea mai frumoasă din lume, el un milionar blestemat: „A apărut bărbatul vieții mele”
stirilekanald.ro
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Ora de vară 2025! Când dăm ceasurile înainte în acest an
MediaFlux
Prima apariție a lui Călin Georgescu după ce BEC i-a respins candidatura. Videoclip alături de George Simion și Anamaria Gavrilă VIDEO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
S-a vândut Hotelul Palace din Constanța! Cine sunt noii proprietari