„Școala va rămâne închisă” miercuri, a postat Imran Haq, directorul general, pe site-ul școlii al-Huda din Mississauga, suburbie a orașului Toronto unde trăiește o numeroasă comunitate pakistaneză. Școala ar fi luat această decizie pentru a le proteja pe eleve, potrivit Toronto Star.
Atacatoarea care, împreună cu soțul său, a ucis 14 persoane în statul american California săptămâna trecută a frecventat în Pakistan același Institut al-Huda, una dintre cele mai cunoscute școli coranice din țară.
Televiziunea canadiană publică CBC a dezvăluit luni că patru tinere de origine somaleză care au studiat în ultimii ani la filiala al-Huda din Mississauga au părăsit Canada pentru a se alătura SI, iunformează Agerpres.
Citeşte şi Anchetă în Germania pentru 200 de islamişti bănuiţi că ar fi luptat în Siria
Dintre dintre cele patru tinere, cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani, au fost reținute anul trecut de autoritățile turce și trimise în Canada. Cea de-a patra s-a instalat în Siria din 2014, potrivit surorii sale citate de CBC.
„Institutul al-Huda din Canada nu a fost informat niciodată de către autorități în legătură cu acuzațiile conform cărora patru dintre fetele care au frecventat școala au plecat pentru a se alătura unor organizații teroriste”, a precizat Imran Haq într-un comunicat citat de Toronto Star.
„Pe de altă parte, institutul nu are cunoștință de identitatea acestor persoane și, prin urmare, nu poate confirma dacă (tinerele) au fost înscrise, pentru cât timp sau oricare altă informație”, a adăugat el.