O sibiancă suspectată că şi-a asfixiat copilul în Vinerea Mare a fost arestată

Femeia suspectată că şi-a asfixiat, în Vinerea Mare, copilul în vârstă de patru ani, iar după câteva zile i-a aruncat trupul care a fost găsit pe un teren viran de la marginea Sibiului a fost arestată, marţi, de Tribunalul Sibiu, pentru omor calificat.
Romania TV
15 mai 2012, 14:14
O sibiancă suspectată că şi-a asfixiat copilul în Vinerea Mare a fost arestată

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au formulat propunere de arestare preventivă în cazul femeii suspectate că şi-a ucis copilul, care a fost admisă de magistraţi.

„Am formulat propunere de arestare preventivă împotriva inculpatei, care, la data de 13 aprilie, a administrat băuturi alcoolice fiului ei în vârstă de patru ani, i-a provocat decesul prin asfixiere cu o pernă, după care l-a ţinut în locuinţă timp ce şapte zile, apoi a fost abandonat pe un teren viran unde a fost găsit în data de 26 aprilie în stare de putrefacţie. Propunerea a fost admisă de magistraţii Tribunalului Sibiu şi s-a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile pentru infracţiunea de omor calificat”, a declarat, marţi, Adriana Şandru, prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Potrivit sursei citate, pentru fapta sa femeia riscă închisoare de la 15 la 25 de ani.

Ancheta în acest caz a început în 27 aprilie, când trupul băiatului a fost găsit de către o femeie, pe un teren viran situat între şosea şi calea ferată dintr-un cartier mărginaş al municipiului Sibiu. „A fost identificat cadavrul unui băiat în vârstă de aproximativ patru-cinci ani, acoperit până la gât cu un sac de gunoi de culoare neagră. Cadavrul a fost transportat la Serviciul Clinic Judeţean de Medicină Legală Sibiu, iar în urma necropsiei nu au fost identificate elemente din care să rezulte că moartea a fost violentă”, spunea Luciana Balteş, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu.

Luni, copilul a fost identificat, poliţiştii afirmând că este vorba de un băiat de patru ani ce ar fi fost ucis de mama sa, care l-ar fi îmbătat şi apoi l-ar fi asfixiat, în Vinerea Mare, aruncându-i trupul după câteva zile.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Sibiu, copilul găsit mort pe un teren de la marginea oraşului avea patru ani şi era domiciliat în municipiul Sibiu, iar decesul i-a fost provocat de mama sa, o femeie de 25 de ani, care l-a asfixiat, ea urmând să fie cercetată pentru omor calificat.

„În urma activităţilor informativ-operative desfăşurate de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Sibiu, Compartimentului Poliţiei de Proximitate din cadrul Poliţiei Sibiu şi utilizând portretul reconstituit al copilului găsit decedat, luni a fost stabilită identitatea acestuia. Este vorba despre un copil de patru ani, domiciliat în municipiul Sibiu. De asemenea, a fost identificată mama copilului, respectiv o femeie în vârstă de 25 de ani, domiciliată în oraşul Cisnădie şi fără forme legale în municipiul Sibiu. În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că femeia este cea care i-a provocat minorului decesul”, a declarat Luciana Balteş, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu.

Surse din cadrul anchetei au declarat corespondentului MEDIAFAX că minorul fost asfixiat în vinerea Paştelui, de către mama sa, care mai întâi l-a îmbătat pe copil, apoi l-a omorât şi a stat de Paşte cu el în casă, pentru ca după câteva zile să îl abandoneze în zona căii ferate, unde a fost găsit de o femeie, în 27 aprilie.

Potrivit surselor citate, femeia, care mai are un copil de trei ani şi care este cercetată pentru omor calificat, şi-ar fi ucis băiatul pentru a putea avea o relaţie liniştită cu concubinul său.

Sibianca a fost reţinută.

Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Alimentul din România pe care americanii vor să-l cumpere cu banii jos. Sunt gata să plătească dolari mulți, dar pun o condiție – să fie spălat și congelat
Capital.ro
A murit Papa Francisc. Doliu mondial în lumea creștinății chiar în a doua zi de Paște
Playtech.ro
Românii scutiți de taxe și impozite. Cum profiți de facilități fiscale și te încadrezi la excepții
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Cum a pierdut Rusia Alaska și ce a câștigat America?
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Ce se întâmplă când moare Papa. Cum se alege un nou Suveran Pontif
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Ce nu ai voie să faci în a doua zi de Paște: În Lunea Albă finii trebuie să își viziteze nașii
Cancan.ro
De ce a murit Papa Francisc? Boala perfidă care l-a ucis în a doua zi de Paște
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Băsescu NU trebuia să ajungă președintele României. Dosarul ținut special ascuns
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Papa Francisc a murit la vârsta de 88 de ani. Sfârșitul unui pontificat istoric
MediaFlux
Papa Francisc a schimbat ritualul de înmormântare înainte de deces! Și-a presimțit sfârșitul?
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, și-a tras vilă ANL în Voluntari dar ea se află… în București