Poliţiştii indonezieni au înconjurat marţi casa din oraşul Sibolga după ce au arestat un bărbat, considerat soţul femeii. Atunci, s-a produs o primă explozie despre care se crede că ar fi fost provocată de aceasta şi un poliţist a fost rănit, a precizat purtătorul de cuvânt al poliţiei naţionale indoneziene. La primele ore ale dimineţii de miercuri, femeia ar fi detonat o altă bombă.
„Am primit informaţia că atât femeia cât şi copilul ei au murit”, a menţionat purtătorul de cuvânt, adăugând că poliţiştii nu au putut intra în casa înconjurată pentru că este posibil să fi rămas explozibil care să-i pună în pericol pe ofiţeri.
Comandantul poliţiei naţionale Tito Karnavian a declarat presei că soţul femeii este considerat membru al reţelei militante locale Jamaah Ansharud Daulah (JAD), afiliată la Statul Islamic.
Potrivit autorităţilor indoneziene, membri ai JAD au comis în mai anul trecut atacuri sinucigaşe împotriva a trei biserici şi a sediului poliţiei din Surabaya, al doilea cel mai mare oraş din Indonezia, atacuri în care au murit 28 de oameni, inclusiv 13 membri ai celor două familii care au executat atacurile sinucigaşe.
Preşedintele indonezian Joko Widodo, care are prevăzută o vizită la Sibolga duminică, a dat asigurări că incidentul de miercuri nu a avut nimic de-a face cu apropiatele alegeri prezidenţiale, prevăzute pentru 17 aprilie.