Din primele informații se pare că o tânără aflată la volanul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, iar mașina a ieșit în afara părții carosabile, oprindu-se în peretele unei case. Trei persoane se aflau în autoturism, însă toate au reușit să iasă dingure din mașină.
Purtătorul de cuvânt al IPJ, Crina Sîrb, a precizat pentru Agerpres că şoferiţa dobândise permisul de conducere în luna decembrie.
În urma impactului, maşina a distrus unul dintre pereţii casei, pe care se afla montat un boiler.
Accident spectaculos în Maramureş. Şoferul a scăpat cu viaţă, dar maşina s-a făcut scrum VIDEO
Tânăra de 18 ani era în maşină cu alte două persoane, dar toate au refuzat transportul la spital. Şoferiţa a primit îngrijiri medicale la faţa locului din partea echipajului SMURD. De asemenea, aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii efectuează cercetări și urmează să stabilească toate împrejurările în care s-a produs accidentul.