O stea aproape la fel de bătrână ca Universul, descoperită de astronomi

Astronomii australieni au anunţat că au identificat o stea, apărută în urmă cu circa 13,6 miliarde de ani, la scurt timp după apariţia Universului, fapt care o face să devină cel mai bătrân corp ceresc de gen descoperit până în prezent.
Cristina Dinu
10 feb. 2014, 13:05
O stea aproape la fel de bătrână ca Universul, descoperită de astronomi

Potrivit calculelor oamenilor de ştiinţă, această stea s-a format la doar 200 milioane de ani după Big Bang, scrie Mediafax.

Până acum, cele mai vechi stele identificate – descrise în 2007, respectiv 2013 de echipe de cercetători europeni şi americani – aveau vechimi de aproximativ 13,2 miliarde de ani.

La scară astronomică, această stea antică se află relativ aproape de Terra, a precizat Stefan Keller, de la Observatorul Mont Stromlo din capitala australiană Canberra.

Steaua se află în Calea Lactee, galaxia noastră, la o distanţă de circa 6.000 de ani-lumină de Terra. Numărul ei matricol din catalogul stelelor repertorizate din Univers este SMSS J0313000.36-670839.3.

„Factorul revelator al vârstei acestei stele este absenţa oricărui nivel detectabil de fier în spectrul luminos pe care îl emite”, a precizat Stefan Keller.

Iniţial, Big Bang a creat un Univers umplut cu hidrogen, heliu şi puţin litiu. Toate celelalte elemente chimice care există astăzi au fost create în interiorul stelelor, născute din norii de gaze şi praf lăsaţi în urmă de supernove, acele explozii ale unor stele uriaşe aflate la sfârşitul vieţii.

Reciclarea fără încetare a acestor elemente poate să îi ajute pe astrofizicieni să evalueze vârsta unei stele, întrucât concentraţia de fier creşte odată cu „reîncarnările” succesive. Altfel spus, cu cât există mai puţin fier într-o stea, cu atât aceasta este mai veche.

„Concentraţia de fier din Univers a crescut de-a lungul timpului, pe măsură ce noi generaţii de fier se formează şi mor. Putem să utilizăm cantitatea de fier conţinută într-o stea ca un fel de «orologiu» care ne spune momentul în care steaua s-a format”, a precizat profesorul Keller.

„În cazul acelei stele, cantitatea de fier reprezintă mai puţin de a milioana parte din aceea conţinută în Soare şi de cel puţin 60 de ori mai mică decât aceea din oricare altă stea. Acest fapt înseamnă că steaua în cauză este cea mai veche descoperită până în prezent”, a adăugat acelaşi cercetător.

Steaua SMSS J0313000.36-670839.3 a fost descoperită cu ajutorul telescopului SkyMapper de la Universitatea naţională australiană, care coordonează în prezent un studiu al boltei cereşti australe, întins pe durata a cinci ani.

Potrivit acestui studiu, publicat duminică în revista Nature, steaua în cauză ar fi provenit dintr-o supernova cu energie slabă, a cărei masă era de circa 60 de ori mai mare decât aceea a Soarelui.

DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Spynews
Imagini exclusive de la ceremonia de decorare a lui Gheorghe Hagi cu cea mai înaltă distincție a statului român. Ce invitați de seamă participă / VIDEO
Bzi.ro
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție
Fanatik.ro
Mărturia româncei care a scos-o din minți pe mama lui Elon Musk: ”S-a atacat rău. Dacă aș face-o din nou? Oooh, da!” Exclusiv
Capital.ro
Răsturnare de situație! George Simion a făcut anunțul serii despre candidatura la prezidențiale
Playtech.ro
Acceptarea tacită a moștenirii. Când se face şi de ce
DailyBusiness
Cât costă un kilogram de roșii românești la tarabe. Prețuri cu 50% mai mari decât anul trecut
Adevarul
Donald Trump, agent de publicitate pentru Elon Musk. Dovada este pe notița atașată la discursul său de la Casa Albă
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Plăcinte leneșe din ovăz, mere și caise uscate. Rețeta simplă și rapidă
Spynews
Natalia Mateuț, imagine de colecție cu tatăl ei. Dorin Mateuț, prezent la ceremonia lui Gheorghe Hagi de decorare cu Ordinul Național „Steaua României”
Evz.ro
Luna Sângerie și influența asupra zodiilor: Magia unei nopți cosmice
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Banii oferiți între rude vor fi verificați de ANAF! Se vor impozita cu 70% cadourile, dacă nu se știe proveniența banilor
Cancan.ro
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas mască!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor a murit. A fost cea mai iubită voce. Toată lumea e în lacrimi
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
Casa de Pensii a transferat banii pe carduri. La ce oră intră în cont pensia pe luna martie
MediaFlux
Planul secret al SUA pentru Ucraina. Ce se ascunde în spatele negocierilor
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Diversiunea strategică a suveraniștilor: Atenție, vine Anton! Anton? Care Anton?