Kira este studentă la științe economice la Universitatea din Copenhaga. Tânăra a declarat pentru Euronews că din momentul în care a aflat că a obținut mandatul de europarlamentar continuă să primească telefoane și felicitări. Nu a apucat nici să anunțe la Universitate că va trebui să plece in Parlamentul European.
„Telefonul meu sună într-una. L-am oprit acum, am oprit şi notificările. Este stresant, nu am dormit prea mult, dar sunt foarte fericită. Abia aştept să ajung acolo şi să vedeţi ce poate face o persoană tanără în Parlamentul European”, a spus Kira.
Kira nu şi-a imaginat că va ajunge europarlamentar. Şi-a dorit să se înscrie în acest partid pentru că principala preocupare a liderilor este tematica modificărilor climatice dar şi proiectele pentru cei tineri.