O sută de ani de la MASACRUL ARMENILOR sau primul GENOCID al SECOLULUI XX

Armenii au comemorat vineri, 24 aprilie, împlinirea unui secol de la masacrarea, sub Imperiul Otoman, a 1,5 milioane de armeni - în ceea ce Papa Francisc a denumit ca fiind "primul genocid al secolului XX".
Sânziana Stancu
24 apr. 2015, 17:23
O sută de ani de la MASACRUL ARMENILOR sau primul GENOCID al SECOLULUI XX

Uciderile în masă, care au început în 1015, au constituit mereu un subiect de controverse între Turcia şi Armenia. Pentru armeni, masacrul a fost poate cea mai neagră pagină din istoria acestui popor. Turcia şi-a recunoscut atrocităţile comise, dar neagă faptul că a fost un genocid, reducând numărul morţilor la 300.000, în timp ce armenii şi comunitatea internaţională vorbesc despre nu mai puţin de 1,5 milioane de morţi, refuzând astfel să folosească termenul „genocid”.

Prin definiţie, termenul „genocid” înseamnă încercări premeditate şi sistematice de a eradica un grup etnic, rasial sau religios de oameni. Astfel, Turcia susţine că acele crime au fost o parte nefericită a unui război complocat, în care şi mulţi turci şi-au pierdut atunci vieţile.

Cum a început

Istoricul regat al Armeniei a fost prima comunitate care şi-a declarat Creştinismul ca religie oficială. În secolul al XV-lea, a fost absorbit progresiv de Imperiul Otoman condus de musulmani. Armenilor li s-au garantat atunci unele drepturi politice şi legale, precum şi un oarecare grad de autonomie. Şi-au menţinut identitatea religioasă şi socială câteva secole.

Citeşte şi Germania recunoaşte GENOCIDUL ARMEAN şi se face coresponsabilă

La începutul secolului al XX-lea, măreţul Imperiu Otoman intra în declin. În 1908, o mişcare reformatoare, „Tinerii Turci”, a acaparat puterea, propunându-şi să modernizeze şi să naţionalizeze fostul Imperiu, În acele vremuri, Imperiul Otoman a pierdut o mare parte din teritoriu în Războaiele din Balcani (1912-1913).

În 1914, turcii au trecut de partea Germaniei, în Primul Război Mondial, temându-se de orice eventual inamic sau provocare la ceea ce mai rămăsese din imperiul lor. Atunci, Tinerii Turci s-au temut că armenii s-ar putea alia cu vecinul creştin şi principalul inamic – Rusia. Propaganda turcă a început atunci portretizarea armenilor ca fiind o amenințare la adresa imperiului lor, informează news.yahoo.com.

Arestări şi execuţii

În data de 24 aprilie 1915, sute de intelectuali şi lideri ai comunităţii armene au fost arestaţi şi, apoi, executaţi. Acesta era începutul a ceea ce istoricii numesc şi astăzi ca fiind „Genocidul Armenilor”, care s-a perpetuat câţiva ani. Armenii, inclusiv femeile şi copiii, erau încercuiţi şi ucişi sau trimişi ăn „marşul morţii” în deşertul sirian, unde mureau de foame sau de boli.

Citeşte şi Klaus Iohannis, despre genocidul armean: Recunoaşterea tragediei, un semnal necesar pentru eradicarea urii

În 1918, Imperiul Otoman s-a predat, iar liderii mişcării Tinerii Turci au fugit. În 1923, naţiunea turcă a început o nouă eră, devenind Republica Turcia, care aducea un suflu nou, de schimbare, concentrându-se mai mult pe viitor decât pe trecut.

Turcia neagă şi astăzi că masacrele armenilor au fost, de fapt, genocid. Potrivit unui recent sondaj de opinie realizat de către Centrul de Studii Economice şi de Politică Externă, cu sediul în Istanbul, numai 9% dintre cei intervievaţi sunt de părere că Guvernul de la Ankara ar trebui să recunoască Genocidul armean.

Recunoaşterea genocidului împarte lumea

Peste 20 de ţări, între care şi Argentina, Belgia, Canada, Austria şi Rusia consideră că masacrarea armenilor este un „genocid”, pe care Papa Francisc l-a numit sugestiv ca fiind „Primul Genocidul secolului XX”. Germania, aliata Turciei în Primul Război Mondial, a anunţat la rândul ei, cu ocazia comemorării unui secol de la teribilele atrocităţi, că va vota pentru declararea acestora ca fiind „genocid”.

Numai SUA se abţin de la orice comentariu şi nu au fost reprezentate de nimeni cu ocazia comemorării. Dar SUA şi Turcia au relaţii foarte bune, iar Washingtonul se abţine de la orice declaraţie care ar putea să prejudicieze relaţiile sale cu Turcia. După ce Austria şi Papa Francisc au recunoscut, oficial, „genocidul”, Turcia şi-a rechemat ambasadorii de la Viena şi Vatican.

Evenimentul, comemorat şi la Bucureşti

Genocidul armean a fost comemorat şi la Bucureşti, vineri, în Piaţa Victoriei. Oamenii au făcut o cruce din sute de lumânări aprinse în memoria victimelor, pe asfalt. Peste 200 de armeni au participat la comemorare şi au scris mesajul „Ne amintim şi cerem dreptate” pe mai multe bannere şi în mai multe limbi, între care şi româna, armeana, engleza şi franceza.

Membrii comunităţii armene, în frunte cu Vicepreşedintele Uniunii Armenilor, Varujan Pambuccian, au purtat steagurile tuturor ţărilor care au recunoscut genocidul, iar la comemorare au fost prezenţi şi membrii ai altor minorităţi naţionale – kurzi, maghiari, evrei, romi şi reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Române, dar şi ai altor culte.

DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Spynews
Rețetă de prăjitură cu cremă fină de iaurt și marmeladă. O vei găti și a doua oară
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvășitoare doar în lenjerie! Imagini spectaculoase cu bruneta focoasă!
Fanatik.ro
Zodiile cu succes pe toate planurile până pe 5 martie. Iese soarele pe strada acestor 4 nativi
Capital.ro
Interzis în weekend pentru cei care stau la bloc. Iei amendă de până la 3.000 de lei
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poate avea simultan un angajat. Limita maximă de ore pe care le poate lucra. Prevederile Codului Muncii 2025
DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Adevarul
Cinismul înfiorător al armatei lui Putin. Soldați ruși legați de copaci, folosiți ca momeală pentru dronele ucrainenilor
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Deea Maxer, schimbări majore după divorț. Vrea să se mute din blocul în care locuiește și Dinu Maxer. Unde vrea să se stabilească
Spynews
Cum arată Prințesa de Aur la vârsta de 39 de ani. Abia o mai recunoști | FOTO
Evz.ro
Nativii care ies în mare pagubă. Pierd o sumă uriașă
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Anunț important pentru pensionari! Casa Națională de Pensii a anunțat când vor dispărea taloanele de pensii. Nimeni nu se aștepta
Cancan.ro
Acuzații grave la adresa Ancuței, fosta iubită a lui Andrei Perneș. Ce ar fi făcut la înmormântare: „Era toată numai un…”
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu nu poate fi președintele României! Anunțul care cutremură scena politică
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Taxa auto, pregătită pentru 1 ianuarie 2026. Cine sunt șoferii care ar putea plăti 2.000 de lei pe an
Raport OMS dezvăluie problemele de sănătate ale copiilor și adolescenților în Europa
MediaFlux
125 de lei în PLUS pentru PENSIONARI! BANII se dau în APRILIE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Brigitte Macron: ținta conspirațiilor absurde și triumful adevărului în fața dezinformării