Totul s-a petrecut in 1956, in preajma Anului nou, scrie almeea.ro. Locuitorii din Kuibisev (astazi Samara) se pregateau sa intampine sarbatorile iernii, cand o veste a cazut ca un trasnet peste oras: Zoia Karnauhova, o muncitoare de la uzina de tevi, membra fruntasa de partid si atee convinsa, impietrise pe loc in clipa cand luase in deradere numele Domnului.
In preajma sarbatorilor de iarna, Zoia Karnauhova si-a invitat prietenii la o petrecere. Pentru ca era postul Craciunului pe stil vechi (6 ianuarie), mama sa, femeie cu frica lui Dumnezeu, ce nu se indepartase de la cele sfinte, a rugat-o sa amane petrecerea. Zoia nu s-a lasat insa induplecata. In casa familiei Karnauhov, oaspetii soseau rand pe rand, cu exceptia celui mai asteptat dintre ei: Nicolai, logodnicul Zoiei. Intr-un final, musafirii nerabdatori au inceput petrecerea fara el, punandu-se pe baut si pe dans. Spre miezul noptii, ametiti de alcool, cativa baieti au inceput sa o necajeasca pe Zoia, care nu voia sa danseze, asteptandu-si, necajita, iubitul: „Uita-l! Nu va veni. Hai la joc”. „Nu va veni?”, spuse Zoia amenintator. „Ei bine, atunci voi dansa cu Sfantul Nicolae”.
Furioasa, se duse in odaia mamei sale unde se afla o icoana a sfantului, o smulse de pe perete si incepu sa se invarta cu ea intr-un dans grotesc si nelegiuit. Socati de atitudinea Zoiei, care prin nefirescul ei ii trezise din ameteala, oaspetii au indemnat-o sa se opreasca, insa fata, ofensata de absenta logodnicului ei, le raspunse razand: „Daca Dumnezeu exista, atunci El ma va pedepsi!”. Nu apuca bine sa isi termine vorba, cand casa fu lovita de un traznet cumplit, insotit de un vant napraznic. Dar socul cel mare a urmat abia cand privirile oaspetilor au descoperit-o pe Zoia stand incremenita in mijlocul camerei. Pur si simplu impietrise. Ingroziti, au rupt-o la fuga. In urma lor, in odaia devastata de chef, ramasese o statuie intepenita, cu icoana Sfantului Nicolae stransa la piept.
Ambulanta a sosit in cateva minute, insa medicii nu au reusit sa o aduca pe tanara in simtiri. Zoia traia, inima ii batea regulat, ci numai corpul ii era rece si rigid, ca de marmura. Au incercat sa-i faca injectii, dar acele seringilor se rupeau, ca si cum ar fi intrat in piatra. Au vrut sa o transporte la spital, pentru a-i face mai multe investigatii, dar nu au putut sa o miste din loc: picioarele ii erau lipite de podea. Nici macar nu au reusit sa ii scoata din maini icoana.
Vestea evenimentelor din Kuibisev a facut rapid inconjurul regiunii. Sute de oameni din toate localitatile au venit sa vada cu ochii lor „minunea”. In primele zile, casa era inconjurata permanent de multimi de oameni: credinciosi sau gura-casca, medici, specialisti si preoti. Dar avand in vedere ca intamplarea era considerata un semn divin si risca sa ia proportii, autoritatile regionale au clasificat cazul ca fiind de o importanta majora.
Astfel, in scurt timp, militia a inchis accesul in zona, tot cartierul a fost impanzit de patrule calare, iar casa Zoiei era pazita cu strasnicie de mai multi militari. Chiar si statia de autobuz din apropiere a fost desfiintata. Oamenii au fost imprastiati de reprezentantii autoritatilor, care sustineau hotarat ca nu exista si nici nu a existat vreun miracol dincolo de zidurile modestei locuinte a Zoiei Karnauhova.
Dupa patru luni in care Zoia a stat incremenita, in ziua de Buna Vestire, in curtea casei a aparut un batranel cu barba alba si chip luminos. Inainte ca paznicul sa-l opreasca, el a intrat in casa, iar militianul a auzit, foarte clar, cum batranul ii spunea fetei: „Ei, ai obosit de atata stat, Zoicika?”. Atunci a intrat in incapere, dar batranul disparuse, in schimb, Zoia se trezise din inmarmurire. Incepuse sa respire vizibil si clipea. A fost culcata in pat, dar fata striga si ii implora pe toti sa se roage pentru cei cazuti in pacate, pentru pamantul care arde in nelegiuiri. Apoi, a spus ca batranul care o salvase era Sfantul Nicolae. Chemate la fata locului, autoritatile comuniste au incercat sa o investigheze. „Cum ai trait pana acum? Cine ti-a dat de mancare?”. „Porumbeii m-au hranit”, le-a raspuns fata.
La scurt timp, in presa au aparut si „explicatiile”. Oamenii de stiinta, medicii, psihiatrii au confirmat fenomenul de incremenire a Zoiei, sustinand ca nu este vorba de nici un fel de miracol dumnezeiesc. „Boala se numeste catatonie”, au explicat ei, „un sindrom psihomotor al schizofreniei, caracterizat printr-o stare de rigiditate a corpului in anumite pozitii, stupoare mentala, amutire, imobilitate si insensibilitate completa”. Totusi, dupa cum apare si in „Manualul de diagnostic si statistica a tulburarilor mentale”, aceasta stare de prostratie nu poate dura decat cateva minute, cel mult cateva ore. Insa incremenirea Zoiei s-a mentinut timp de 128 de zile.
Nu se stie exact cum s-a sfarsit destinul Zoiei. Unii spun ca fata ar fi adormit intru Domnul, la numai cateva zile dupa revenirea la viata, altii ca ar fi fost internata intr-un spital de boli psihice, iar altii sustin ca ar fi urmat drumul calugariei. Toate cele petrecute i-au impresionat atat de profund pe locuitorii orasului si pe cei din imprejurimi, incat multi oameni, vazand miracolul si auzind tipetele indurerate ale Zoiei, s-au intors la credinta.