Fata se grăbea să ajungă la şcoală, la ora de dans, aşa că nu a mai traversat prin loc marcat, ci printre două treceri de pietoni. A murit sub privirile mamei, după ce a fost târâtă de tramvai mai bine de 20 de metri. Femeia a ajuns la spital în stare de şoc. Martor la accident a fost şi profesorul, la cursul căruia se grăbea fata să ajungă.