O tânără a picat examenul auto din cauza unor porumbei

O tânără din Făgăraş a picat proba practică a examenului auto, pentru mai multe greşeli, între acestea şi pentru că nu a încetinit autoturismul în preajma unor porumbei aflaţi pe şosea. Şefii examinatorului consideră că acesta a acţionat conform legii.
Filip Stan
14 mart. 2018, 19:39
O tânără a picat examenul auto din cauza unor porumbei

Comisarul de poliţie Albert-Ani Oriana, împuternicit şef la Serviciul Public Comunitar, Regim, Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Braşov, a declarat  că poliţistul examinator a acţionat conform legii când a picat-o pe cursantă.

„Conducătorul auto, mai ales în condiţiile în care era candidat pentru obţinerea permisului de conducere, trebuia să depună toate diligenţele necesare astfel încât să evite orice pericol. Existenţa unui obstacol pe carosabil, care constă fie chiar şi în mai mulţi porumbei, este de natură să producă în anumite circumstanţe un posibil incident sau accident. Dacă porumbeii respectivi zburau de la sol şi îi creau candidatului o stare de confuzie, l-ar fi speriat sau i-ar fi venit în parbriz, era posibil să tragă de volan, stânga, dreapta, să accidenteze un pieton sau aşa mai departe”, a spus Albert-Ani Oriana, potrivit Mediafax.

Aceasta precizează că tânăra din Făgăraş a picat proba practică a examenului auto pentru mai multe abateri, acumulând puncte de penalizare, între care şi pentru că nu a încetinit când s-a apropiat de porumbeii aflaţi pe carosabil.

„Porumbeii se aflau pe carosabil, iar eu ca şi conducător auto începător în momentul în care identific pe carosabil un posibil pericol trebuie să încetinesc. Să am o atitudine astfel încât să nu fiu pus în situaţia de a mă afla în pericol. Candidatul trebuie să fie atent, trebuia să reducă din timp viteza, astfel încât orice mişcare a porumbeilor să nu ajungă să îl surprindă”, a mai explicat Albert-Ani Oriana motivele care au stat la baza deciziei examinatorului auto.

Porumbeii nu au fost răniţi, potrivit sursei citate, deoarece examinatorul a frânat.

„Intervenţia examinatorului a fost cea care a punctat pentru evitarea unui pericol iminent şi faptul că domnişoara candidat nu a avut atitudinea corespunzătoare vizavi de un obstacol aflat pe carosabil”, a mai spus şeful Serviciului Public Comunitar, Regim, Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Braşov.

DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Spynews
Bella Santiago a fost operată, după ce s-a accidentat în vacanță. Cum se simte fosta concurentă de la Power Couple
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, apariție senzuală la petrecerea organizată de Elton John! A strălucit într-o rochie albă spectaculoasă! – FOTO
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea noroc total în următorii 7 ani. Tot ce ating se transformă în aur
Capital.ro
Adio, Călin Georgescu. Verdictul venit dinspre CCR: Judecătorii vor ține seama
Playtech.ro
Ce AVERE are, de fapt, Gigi Becali! Sumele pe care le are de recuperat sunt uriașe. Detalii neştiute despre...
DailyBusiness
Călin Donca îi învață pe români cum să facă bani în 2025: „Eu puteam să fiu mult mai bogat decât sunt”
Adevarul
Profeții apocaliptice într-o carte secretă a Vaticanului: 2027, anul Judecății de Apoi. Legătura bizară cu boala Papei
wowbiz.ro
Alex Dobrescu, reținut pentru trafic de droguri! Descoperirea făcută de anchetatori acasă la el. Încă o lovitură pentru Cristina Cioran, după împăcarea cu tatăl copiilor săi | Surse
Spynews
Cum arată camera cântăreței Minodora. Multe doamne doar visează la așa ceva / FOTO
Spynews
Top 3 zodii care vor începe un nou capitol luna aceasta. Au reușite pe plan personal și profesional
Evz.ro
Cele mai periculoase SMS-uri. Pe ce se bazează escrocheria
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Schimbări în 2025 la programul ,,Noua Casă”! Ce se întâmplă cu plafonul de garantare și cu executarea silită
Cancan.ro
Cristina Cioran, prima reacție după ce Alex Dobrescu a fost reținut pentru trafic de droguri de mare risc 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Foștii colegi aruncă bomba despre Călin Georgescu: Nu aveți idee cât e de diabolic. A semnat...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Luca Manolache! Descoperire șocantă la autopsie
Emmanuel Macron avertizează asupra amenințării ruse și a impactului asupra securității europene
MediaFlux
Rusia amenință România! Pregătiri de ripostă după decizia fără precedent de la București
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
A murit după ce a fost internată în Spitalul Municipal București. Aici a contactat o bacterie periculoasă și a fost supusă unui tratament inuman